Bani de la Guvern pentru comunele lovite de furia naturii

Consiliul Judeţean, dar şi 34 comune din județul Vâlcea, lovite crunt de inundațiile produse pe parcursul lunii iunie primesc bani pentru a remedia problemele provocate de ape.
În ședința de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat alocarea unei sume totale de aproape 328 de milioane de lei din fondul de intervenție pentru comunele unde s-au înregistrat probleme.
Fondurile au fost alocate în baza evaluărilor făcute de autoritățile administrației publice locale, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi de instituţiile prefectului din cele 23 de județe unde au avut loc inundaţii și alunecări de teren, fiind afectat[ infrastructura hidrotehnică, terasamentele, malurile de apărare, structura drumurilor județene sau comunale, podurile, podețele, digurile și punțile pietonale.
Județul Vâlcea va primi suma cerută, adică 47.282 mii de lei după ce ploile au distrus drumuri județene și locale, au șubrezit poduri, dar și mai multe poduri şi podețe, fiind în pericol de izolare sate întregi. Pe lista beneficiarilor se regăsesc 34 de comune, dar şi Consiliul Județean, căruia i s-a alocat suma de 2.110 mii lei. Cea mai mare sumă, 6.776 mii lei, este alocată localităţii Lungești.
„Este corectă suma, avem foarte multe puncte de rezolvat în localitate. Din totalul acestei sume 2500 mii de lei vor fi alocaţi pentru lucrări de reparații la platforma drumului de interes local Coasta Mare, în satul Fumureni, pe o lungime de 3,9 kilometri. Pe acest drum avem de refăcut inclusiv podeţele şi şanţurile. Noi am avut probleme şi sunt în continuare. Nu ştiu în ce măsură s-a ţinut cont de culoarea politică, dar important este că ne putem reveni dup[ ce localitatea a fost măturată de ape în vara acestui an. Din această sumă se vor aloca bani şi pentru refacerea drumului comunal 54, dar şi pentru construirea unor poduri şi podeţe peste Valea Cojigului, în satul Carcadiești, peste Valea Mămulețu în satul Fumureni, dar şi pentru refacerea unui pod pe drumul comunal 54, peste pârâul Mamu”, ne-a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar din comuna Lungești, Ion Pătru.

La Şuşani, peste 100 de gospodării, în pericol de izolare
O sumă importantă, aproape 3.203 mii de lei ajunge şi laŞuşani, pentru refacerea drumurilor comunale și sătești măturate de ape şi construirea podului peste pârâul Beica. Viceprimarul cu atribuţii de primar Gheorghe Constantinescu spune că alunecarea de teren din satul Stoiculești este veche, la fel şi demersurile pentru rezolvarea problemei pe care le-a pus pe masă şi celorlalte Guverne, dar care s-au finalizat de fiecare dată fără rezolvare:
„Avem un drum comunal, DC 64 care se surpă în satul Stoiculești, pe partea laterală a localităţii. Pe acest drum este o coastă mare care, de fiecare dată cânt plouă, ne creează destul de multe probleme. Bani se vor aloca şi pentru construirea podului din satul Sârbi, peste pârâul Beica, în punctul Sâlea. Este al 13-lea pod pe care îl construim peste acest pârâu. Banii sunt bineveniţi, şi salutăm decizia Guvernului, fiindcă pe acest drum există o porţiune care s-a surpat într-o pantă care duce în satul Stoiculeşti. Cred că este a nu ştiu câta oară când cerem bani de la Guvern pentru rezolvarea acestei probleme. Pericolul nu este doar la intrarea în satul Stoiculeşti, din cauza faptului că drumul este rupt. În zonă sunt puse în pericol şi trei sau patru gospodării. La faţa locului a mai fost şi prefectul Florian Marin, dar situația nu s-a rezolvat. Faptul că s-a rezolvat datorită Guvernului PNL este un lucru salutar. Ne aşteptăm ca, de această dată problema să fie rezolvată, fiindcă l-am văzut pe Tiberiu Costea, prefectul judeţului foarte determinat. A trimis două echipe la faţa locului care au analizat situaţia aşa cum sc scrie la carte, ceea ce ne-a făcut să credem că situația este rezolvabilă. Prefectul a realizat pericolul în care se află satul nostru în situaţia în care se ajungea să se rupă drumul definitiv. În acel sat am reuşit inclusiv să introducem apa, şi era foarte neplăcut să se ajungă la stadiul de a se rupe drumul definitiv. Cel puţin 110 gospodării rămâneau izolate, în acest caz”, a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar Gheorghe Constantinescu.

Constantin Aleca: „Cu aceşti bani vom putea scoate oamenii de sub ape”
Pentru Oraşul Bălceşti, Guvernul alocă suma de 2.188 mii de lei pentru refacerea podului peste torentul Vâlceaua Bisericii din satul Irimești, în punctul „La Biserica”. Fondurile vor fi folosite pentru drenarea apei care a inundat gospodăriile, refacerea rigolelor de colectare a apelor pluviale și consolidarea platformei drumului pe strada Ion Mincu, dar și pentru refacerea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale adiacent drumului judeţean 676, din satul Irimești: „Sunt foarte mulţumit şi bucuros. Cu aceşti bani vom putea scoate oamenii din zona respectivă de sub ape. Toate aceste zone trecute în deviz sunt inundabile, mai ales pe strada Ion Mincu, acolo vine apa de pe strada Delureni şi, de fiecare dată când plouă, sunt probleme din ce în ce mai mari. 13 gospodării sunt în pericol la fiecare ropot de ploaie, le intră apa în case, iar oamenii sunt disperaţi. Acum, după consolidarea acestei rigole şi stabilizarea alunecării de teren se va amenaja întreaga zonă şi nu vom mai avea probleme. Problemele din zona respectivă sunt vechi, de câțiva ani, dar în sfârşit a venit vremea să fie rezolvate. Ţin să îi mulţumesc prefectului fiindcă nu mă aşteptam să ne întindă o mână de ajutor, în trecut am făcut nenumărate demersuri, dar degeaba”, a precizat primarul oraşului Bălceşti, Constantin Aleca.

Daniel Muşat: „În sfârşit nu mai văd lacrimi pe feţele oamenilor”
Guvernul a alocat bani şi localităţii Milcoiu pentru lucrări de consolidare și punere în siguranță a platformei drumului de interes local Șuricaru, în punctul „La Iordăchioiu Găvănel”: „Nu mă aşteptam să primesc bani în situaţia în care este ţara. Sunt în localitate câteva puncte destul de problematice. Atunci când plouă mai rău, de fiecare dată există riscul ca satul respectiv să rămână izolat. Cu cei 2.101 mii de lei vom puntea stabiliza întreaga zonă. Este minunat, în sfârşit nu o să mai văd lacrimi pe feţele oamenilor din zonă atunci când plouă, fiindcă o altă rută ocolitoare nu există. Nu mă aşteptam să primesc bani în contextul crizei în care ne aflăm, pricinuită de această pandemie”, a precizat primarul localităţii Milcoiu, Daniel Muşat.

Foto Milcoiu, Daniel Muşat
Adrian Mitrache: „Din experienţele trecute localitatea Goleşti niciodată nu a primit cât s-a preconizat iniţial”
O sumă importantă, de aproape 1.458 de mii de lei ajunge şi la Goleşti, pentru refacerea podului peste pârâul Sâmnic din satul Tulei Câmpeni, în punctul Ruginoasa. Viceprimarul Adrian Mitrache, în calitate de candidat la funcţia de primar al Localităţii Goleşti din partea PNL spune că podul era de mult timp deteriorat de apele Sâmnicului, dar situaţia s-a agravat din cauza ultimelor precipitaţii: „Noi am făcut nota de constatare şi procesul verbal împreună cu comisia de la Prefectură. Banii sunt bineveniţi, fiindcă în sfârşit se va construi podul care face legătura cu cătunul Tulei. Podul este destul de deteriorat de ape, un adevărat pericol, fiind construit din tabliere metalice pe nişte culei de beton turnate de foarte mulţi ani, care în timp s-au erodat și nu mai prezintă siguranţă, afirmă viceprimarul Adrian Mitrache. Nu în ultimul rând, viceprimarul Mitrache salută decizia Guvernului, subliniind faptul că localitatea Goleşti de fiecare dată a fost marginalizată atunci când a venit vorba despre alocarea unor fonduri: „Nu mă aşteptam să primim bani. Din experienţele trecute, localitatea Goleşti niciodată nu a primit cât s-a preconizat iniţial, sau mai rău, nu exista pe nici o listă. Prin urmare salutăm decizia actualului Guvern”, a precizat viceprimarul Adrian Mitrache.
