Categorie: Milcoiu
Daniel Mușat, primarul din Milcoiu: „Dacă lucrurile continuă așa, unele primării riscă să pună lacătul pe ușă”
La Milcoiu, primarul Daniel Mușat vorbește despre presiunile financiare care apasă asupra administrației locale și spune că o primărie ajunge tot mai greu să facă față obligațiilor pe care le
Read MoreLa Milcoiu, școala veche din anii ’50 va fi demolată, iar în locul ei administrația ridică de la zero o unitate nouă
La Milcoiu se pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru construirea unei școli noi, ridicată de la
Read More2025 la Milcoiu: austeritate, datorii și un Crăciun salvat pentru copii
2025 a fost un an în care, de la București, au venit constant vorbe despre austeritate, despre tăieri și despre frâne puse la investiții. În teren, toate acestea s-au tradus
Read MoreLa Milcoiu, noul foraj de la Comanca poate asigura apă și în perioadele de secetă. Primarul Daniel Mușat: „Vrem ca, indiferent de vreme, fiecare gospodărie să aibă apă la robinet.”
La Milcoiu, lucrările pentru modernizarea sistemului de apă se apropie de final. Proiectul „Execuție foraj la gospodăria de apă din punctul Comanca” este în ultima etapă, urmând montarea pompei de
Read MorePrimarul din Milcoiu acuză hățișul legislativ și măsurile de austeritate: «România s-a blocat între o ștampilă și o virgulă»
România de astăzi arată ca o mașină cu frâna trasă și pedala de accelerație apăsată până la fund. Oficialii de la București vorbesc despre reforme, cer eficiență și lansează măsuri
Read More420 de fose ecologice, bani europeni și o soluție clară pentru gospodăriile din Milcoiu
În comuna Milcoiu, administrația locală lucrează serios la un proiect important pentru gospodării. Vor fi amenajate 420 de fose ecologice în toate satele comunei, cu bani europeni prin PNRR. Proiectul
Read MoreLa Milcoiu, primarul Daniel Mușat aduce soluții reale pentru fiecare gospodărie, cu bani atrași, proiecte clare și lucrări care încep
Primarul Daniel Mușat: „Nu promit lucruri degeaba. Spun ce pot face. Și, dacă spun, fac.” La Milcoiu, proiectele mari prind contur. Contractul semnat cu Transgaz și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
Read MoreÎn fața austerității, primarul Daniel Mușat accelerează dezvoltarea: „Nu ne plângem, găsim soluții!”
Anul 2025 se anunță provocator pentru administrațiile locale, din cauza unui buget mai mic decât în anii anteriori. În acest context, multe comune se văd nevoite să își regândească strategiile
Read MoreInvestiții noi la Milcoiu, anunțate de primarul Daniel Mușat
La Milcoiu, primarul Daniel Mușat și echipa sa se concentrează pe modernizarea comunei, punând în aplicare proiecte importante. De la apă și canalizare, modernizarea școlilor, până la asfaltări și, inclusiv,
Read MoreDaniel Mușat, ales pentru al 5-lea mandat: «Pentru a realiza un proiect, e nevoie de muncă asiduă și implicare»
Milcoiu: ceremonie de învestire a primarului Astăzi, 28 octombrie 2024, la Căminul Cultural din satul Tepeșenari, s-a desfășurat unul dintre cele mai importante evenimente ale comunei Milcoiu: constituirea noului Consiliu
Read More




Comentarii recente