Mihai Ionescu: „Marile puteri occidentale au distrus identitatea poporului nostru”
Mihai Ionecu, încă primar al localităţii Cernişoara, spune cu nostalgie că, pe timpul lui Ceauşescu se păstrau tradiţiile şi cultura cu sfinţenie, ospitalitatea şi obiceiurile poporului român de mii de ani, adică s-a păstrat aproape intactă identitatea naţională, care în prezent este distrusă de „puterile oculte mondiale, pe care le respectăm nespus, în idioţenia noastră. Scopul acestor mari puteri este acela de a controla şi a conduce prin distrugerea libertăţii de exprimare, a identităţii naţionale, a restrângerii unor drepturi fundamentale, dar şi de a avea controlul total asupra fiecărui individ în parte”, spune primarul. „Eu sunt social-democrat şi unul care a trăit în comunism, şi care a admirat comunismul. Dacă ar fi avut puţin patriotism, toţi acei care ne-au condus ţara după aceea ar fi păstrat tradiţiile, cultura, obiceiurile, meşteşugurile, identitatea poporului român, şi ar fi pus bazele educaţiei. Copiii de astăzi nu ştiu să spună o poezie, pentru că legea învăţământului se tot schimbă, de 27 de ani. Sunt supărat pentru că am iubit locul acesta, unde m-am născut, şi văd cum marile puteri au distrus identitatea poporului nostru. Consider că ar trebui să se dea o lege pentru cei care îşi denigrează ţara, aşa cum se comportă unii care au în mâini frâiele acestei ţări, şi să fie expulzaţi din ţară. Pentru mine, Ceauşescu a fost cel mai mare patriot al României din toţi câţi au fost, el a făcut din ţara aceasta o minune. Erau familii care avea şi câte 10 copii şi toţi mergeau la şcoli, fiecare avea o meserie, un loc de muncă asigurat, dar şi o casă. La noi în localitate era bogăţie, oamenii, o parte mergeau la C.A.P., la cosit şi culesul recoltei şi veneau cu maşinile pline cu grâu şi cu porumb. Bogăţia oamenilor de aici a fost munca. Unii munceau vara, la cules de fructe, la munte, alţii la mină, o parte pe platforma chimică. În fiecare dimineaţă plecau şi veneau autobuze pline ochi cu oameni spre locurile de muncă. Era ţara unde toată lumea avea un loc de muncă, nimeni nu stătea pe stradă să urle şi să arunce injurii nefondate doar aşa, pentru că vor să iasă în stradă ca să se vadă la televizor, sau că primească bani de la acest George Soros”, declară primarul Mihai Ionescu care, după o viaţă în administraţie, anul acesta a decis să se retragă din viața publică.
Mihai Ionescu, primar de-o viaţă, a predat ştafeta la Cernişoara
Mihai Ionescu, primarul comunei Cernişoara a decis să nu mai candideze pentru încă un mandat de 4 ani. Acesta îi va lăsa loc liber lui Iulian Salomia, care are o experienţă de 40 de ani în administraţia publică locală. Împreună fac echipă la primărie, şi au implementat proiecte pentru comună. Dacă vorbim despre comuna Cernişoara nu putem să nu vorbim şi despre drumuri refăcute integral, canalizare, apă, despre şcoli renovate, poduri şi biserici construite din temelii. Iulian Salomia spune că face un gest de normalitate şi de continuitate pe care îl întoarce spre cetăţenii din Cernişoara, care au susţinut actualul primar timp de 30 de ani: „Mihai Ionescu va rămâne ancorat la problemele primăriei, localităţii şi Partidului Social Democrat. Ne sunt de folos cunoştinţele şi experienţa pe care le-a acumulat”, a declarat Iulian Salomia, candidat la funcţia de primar al localităţii Cernişoara din partea PSD.
Mihai Ionescu: „Îi predau ştafeta lui Iulian Salomia, un coleg bun şi un om de omenie” Mihai Ionescu şi-a petrecut o jumătate din viaţă la primărie şi spune că, de fiecare dată, în campanii, echipa sa le-a oferit localnicilor doar o broşură care a conţinut realizările, proiectele şi planurile lui pentru viitorul localităţii şi de fiecare dată a câştigat cu un scor covârşitor în faţa contracandidaţilor. După 30 de ani în funcţia de primar este mândru de realizările lui şi are încredere în Iulian Salomia, candidatul la funcţia de primar al localităţii Cernişoara din partea PSD. Afirmă că este omul potrivit, capabil să ducă această muncă.