Chimia merge în semifinalele turneului final!

Chimia Râmnicu Vâlcea s-a calificat în semifinalele turneului final al Campionatului Național de junioare 1 de la Turda și se va lupta pentru o medalie.

Junioarele 1 de la Chimia aveau nevoie de o remiză azi, la Turda, în ultimul meci pe care îl jucau în grupă, cu Corona, pentru a fi sigure de calificarea în semifinale. Deși în Grupa Valoare au jucat de la egal cu Corona, acum, Chimia a pierdut la o diferență categorică, 24-33. Astfel, vâlcencele au depins de ultimul joc din grupă, Arena Tg. Mureș – CSS 2 Baia Mare. Dacă mureșencele câștigau, terminau pe locul 2, pentru că egalau Chimia la puncte, în meciul direct fusese egal, dar erau avantajate de golaverajul general. Din fericire, Arena Tg. Mureș și CSS 2 Baia Mare au terminat la egalitate, scor 36-36 și Chimia a prins locul 2 și implicit semifinalele, un rezultat de excepție pentru junioarele vâlcence. În plus, după trei jocuri, extrema Chimiei, Andreea Coman este golghetera competiției, cu 37 de goluri, iar interul Ana Stana este pe locul 7, cu 22 de goluri.

Vineri, de la ora 15.00, formația pregătită de Nicoleta Lazăr și Dana Joița disputa semifinala cu CSM București, echipă care a câștigat cealaltă grupă cu punctaj maxim. Astfel, CSM București este marea favorită la câștigarea aurului. În cea de-a doua semifinală se înfruntă Corona Brașov și CSM Galați. Partidele vor fi transmise în direct de FRH TV. Sâmbătă, la Turda sunt programate finala mică și cea mare.

Clasament final Grupa 2: 1. Corona Brașov 6p, 2. Chimia Rm. Vâlcea 3 p, 3. Arena Tg. Mureș 2p, 4. CSS 2 Baia Mare 1p.

CSM CORONA BRAȘOV – CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA 33-24 (17-12)

Brașov: Rădoi, Hlipcă – Marin 10, Iordan 5, Enescu 4, Nicolaua 4, Soreanu 3, Păcurariu 2, Iordachi 2, Darie 1, Gheorghe 1, Lăcătuș 1, Golanu, Vasu. Antrenor: Mihaela Ciobotaru.

Vâlcea: Marica-Bercu, Dumitriu – Coman 9, Stana 6, Ailincăi 3, Dincă 3, Istratie 1, Drăgoescu 1, Comănescu 1, Iordache, Clenci, Țucu, Sandu, Caralicea. Antrenori: Nicoleta Lazăr, Daniela Joița.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *