Goran Kurtes: ”Va fi un sezon dur, dar sper să fim în vârf!”

SCM Râmnicu Vâlcea a anunțat azi oficial componența băncii tehnice pentru viitorul sezon. Odată cu plecarea antrenorului din ultimii trei ani, Florin Pera la CSKA Moscova, Goran Kurtes devine principal la SCM Râmnicu Vâlcea.

Sârbul va colabora pe banca tehnică cu Mia Rădoi (secund), Ildiko Barbu (antrenor cu portarii) și Aleksandar Tunguz (preparator fizic).

Goran Kurtes a mai antrenat în țară pe Tomis Constanța și CSM Ploiești și speră să mențină Vâlcea în prim planul handbalului românesc.  ” În primul rând, este o mare onoare și un privilegiu să lucrez la Vâlcea. Dar este și o mare provocare pentru mine, cred în calitatea și caracterul echipei. Cu o familie mare, împreună cu conducerea și fanii, cu multă muncă și o atmosferă bună, putem spera la rezultate bune. Mă aștept la un sezon dur, va fi mult mai greu decât precedentul, deoarece acum există mult mai multă concurență. Acum avem 6-7 echipe care s-au întărit serios, au bugete mari și așteptări la fel. Vâlcea este un club cu o mare tradiție și mari așteptări. Sunt, din fire, un mare luptător și optimist și sper că vom fi la vârful clasamentului”.

Sârbul va continua aceeași strategie începută de fostul principal, Florin Pera, care a plecat în această vară la CSKA Moscova.  ” Îi mulțumesc lui Florin Pera pentru tot ce a făcut pentru club și pentru mine în perioada anterioară. Și îi urez mult succes și succes la noul lui club. Bineînțeles că vom continua pe același drum, deoarece scopul nostru este să fim în vârful handbalului românesc. Se știe că publicul din Vâlcea este cel mai bun din România și cât de mult iubește și susține echipa. Vom face tot posibilul să nu-i dezamăgim și să ne atingem obiectivele împreună”. Kurtes va mai aduce la Rm. Vâlcea un sârb, pe preparatorul fizic Aleksandar Tunguz (30 ani), care s-a ocupat în ultimii șase ani de echipa masculină Vojvodina Novi Sad.

Antrenorul cu portarii Ildiko Kerekeș Barbu completează staff-ul echipei vâlcene. Ea va îndeplini același rol și la naționala de senioare.

Mia Rădoi revine după un an

Mia Rădoi revine după un an în postura de secund la SCM, după ce a încheiat un un ciclu de cinci ani la Centrul de Excelență de la Rm. Vâlcea. ” Mă reîntorc la SCM după un an de pauză, sunt foarte fericită că voi lucra din nou cu sportive profesioniste. Îmi doresc să avem rezultate cât mai bune, să putem forma o echipă puternică, atât în teren, dar și ca staff și să jucăm din nou cu sala plină. În anul care a trecut, eu mi-am continuat activitatea la Centrul de Excelență și rezultatele se văd. Multe dintre fetele de la Centrul de Excelență au ajuns la echipe din prima ligă, sunt componente ale lotului de tineret, iar câteva vor continua la junioare 1. Sezonul care urmează îmi doresc din tot sufletul să fim din nou în primele 3 echipe din campionat, să revenim la normalitate și cel mai mult, îmi doresc sănătate pentru toți” a spus fosta mare jucătoare a Oltchimului.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *