Costeştiul își așteaptă turiștii în „inima” județului

Costeşti este un loc binecuvântat încă de la intrare, prin muzeul Trovanţilor, unic în Europa şi Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, străbătut de mirifice trasee turistice. Emblematice sunt şi cele două mănăstiri,

Read More

Supercupa Vâlcii, Sparta – Băbeni se dispută pe 11 septembrie, pe Brother`s Hub

Sezonul fotbalistic în Vâlcea va debuta pe 11 septembrie, pe Stadionul Brother`s Hub, unde este programată Supercupa Vâlcii, între AFC Băbeni (câștigătoarea ediției trecute a Ligii a IV-a) și Sparta

Read More

Administraţia locală din Budeşti investeşte în educaţie

La Budeşti, două proiecte importante se află în etapa de recepţie finală, astfel încât toţi elevii din Budeşti să beneficieze de cele mai bune condiţii la începutul noului an şcolar.

Read More

La Băile Olăneşti, lucrări în curs de execuţie şi proiecte depuse spre finanţare

La Băile Olăneşti s-a aprobat prin Administraţia Fondului de Mediu proiectul pentru eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public stradal. Valoarea proiectului este de 700 de mii de lei. Investiţia

Read More

Dana Govoreanu, pe locul 13 la CM Under 20

Atleta de la CS Chimia și C.N. Mircea cel Bătrân, Dana Govoreanu a participat vineri la Campionatul Mondial de la Nairobi-Kenya, rezervat juniorilor 1. Atleta vâlceană a concurat la proba

Read More

Narcisa Lecușanu le-a vizitat în cantonament pe fetele de la Chimia

Aflate în cantonament la Olănești alături de antrenoarea Nicoleta Lazăr, junioarele II de la Chimia au avut parte de o surpriză uriașe. Tinerele handbaliste au primit la Olănești vizita fostei

Read More

Vâlcea, neînvinsă în amicale

SCM a câștigat și cele trei teste din cadrul turneului găzduit de Rm. Vâlcea și a încheiat perioada de pregătire cu victorii pe linie. Echipa lui Goran Kurtes a triumfat

Read More

Adi Dulcea: ”Nu au existat proiecte care să mă determine să revin la Vâlcea”

Vâlceanul Adrian Dulcea (43 ani) conduce banca tehnică a Unirii Bascov de patru ani și nu i-a părăsit pe argeșeni, deși anul trecut a fost ofertat de la Dăești, iar

Read More

Dăești câștigă ultimul test

În ultimul amical disputat înainte de startul Ligii a III-a, Viitorul Dăești a câștigat vineri, la Fedeleșoiu, cu Unirea Bascov, scor 2-0. Cu o echipă foarte tânără, Bascovul lui Adi

Read More

Primarul localităţii Cernişoara, pastorul Dumitru Ciorâcă: „Dumnezeu ne-a dat o mare biruinţă, în urma căreia în localitate se vor moderniza două şcoli”

Primăria din Cernişoara acordă o atenţie deosebită problemelor legate de educaţie. La Cernişoara a fost câştigată licitaţia pentru proiectul de modernizare a şcolilor din comună. Termenul de execuţie a lucrărilor

Read More