Comuna Lungeşti poate rivaliza cu succes cu zonele urbane dezvoltate

În comuna Lungeşti se află în desfăşurare mai multe proiecte importante. Printre acestea se numără construirea unui centru de zi pentru persoane în vârstă şi a unei grădiniţe cu program normal.
Lucrările privind construirea centrului de zi pentru bătrâni fac parte dintr-un proiect în valoare de un milion de euro, accesat prin AFIR. Centrul se construieşte pe amplasamentul unei şcoli dezafectate din satul Fumureni şi vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea construcţiei, iar lucrările sunt realizate în procent de 50%. În cadrul acestui centru seniorii vor avea parte de tratament, de consiliere psihologică şi socială, fizioterapie, ba chiar de tratament la o salină artificială. Centrul va fi dotat cu SPA, jacuzzi şi se va putea face aici fizioterapie cu ultrasunete. Căminul va avea capacitatea de aproximativ 60 de persoane.
Aici se va putea servi inclusiv masa în sistem catering şi vârstnicii vor beneficia de tratament pe baza aparatelor existente. În cadrul proiectului se va amenaja inclusiv o sală de evenimente, unde se vor organiza spectacole, se vor susţine piese de teatru şi aniversări: „Am accesat fonduri şi pe această linie, în mod special pentru a sprijini persoanele vârstnice. Niciodată nu am lăsat de-o parte aceste persoane, fiindcă în această categorie sunt şi părinţii mei, şi trebuie să avem grijă de toată lumea”, a punctat primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea
.
Vor urma noi proiecte importante
Un alt proiect pentru care se aşteptă începerea lucrărilor este bazinul de înot, dar şi construirea complexului sportiv. La Lungeşti există reţea de apă şi canalizare, drumurile comunale sunt ca-n palmă, iar iluminatul public este asigurat permanent în toate satele. Administraţia locală se mândreşte cu şcoli moderne, cu un dispensar uman dotat cu aparatură de ultimă generaţie, cu aşezăminte culturale modernizate, cu poduri noi, cu un centru civic amenajat, dar şi cu o primărie curată şi renovată. Cetăţenii din Lungeşti sunt mândri de comuna lor, comparând-o cu altele asemănătoare. Aici există o bază sportivă, iar copiii beneficiază de o sală de sport ultramodernă – prototip, în timp ce familiile sărace au fost susţinute permanent de administraţia locală. Pe timp de iarnă, în sate deszăpezirea nu mai este nici ea o problemă, cum nici întreţinerea drumurilor din localitate nu mai reprezintă o bătaie de cap pentru administraţia locală condusă de Tiberiu Costea, primarul care a pus localitatea pe harta celor mai dezvoltate comune din judeţ.