Virgil Pîrvulescu: ”Administrația publică locală trebuie să se pregătească pentru a prelua refugiați”

Situația externă sensibilă de la granițele României se resimte în orice colț al țării. Refugiații intră în țară neîncetat, căutând mai apoi unde să se cazeze în cazul în care nu au prieteni sau rude unde pot rămâne o perioadă de timp. Deja autoritățile din anumite orașe de lângă graniță au pregătit cazări gratuite pentru refugiații din Ucraina.

Nu se știe deocamdată cât va dura acest război și cât de mulți se vor refugia în România. Autoritățile spun că țara este pregătită să cazeze în jur de 500.000 de ucraineni, însă specialiștii spun că ar trebui să ne așteptăm la numere în rândul milioanelor.

În cazul în care ar ajunge să fie repartizați refugiați până în Râmnicu Vâlcea, ar avea unde să stea? Am discutat cu viceprimarul municipiului această problemă, spunând că administrația locală ar trebui să se pregătească.

 Administrația publică locală clar că trebuie să pregătească pentru a prelua refugiați. Bineînțeles, dacă s-ar fi cumpărat în trecut niște imobile pe care Mircia Gutău a refuzat să le preia, aveam o structură de cazare de așa manieră încât să preluăm refugiați, dar numai refugiați. Oamenii aceia vor merge înapoi la casele lor până la urmă, chiar dacă le găsesc intacte sau distruse. Da, ar trebui să fim totuși pregătiți pentru această situație. ” ne-a declarat viceprimarul orașului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *