Primarul Alexandru Dediu: „Eu sper să fie un an de bun augur”

2022 este anul în care se vor contura o parte a proiectelor majore ale administraţiei locale din Păuşeşti Măglaşi, dă asigurări primarul Alexandru Dediu, făcând trimitere la programele de finanţare guvernamentale, europene dar şi cu fonduri alocate din bugetul local.

Administraţia locală din Păuşeşti Măglaşi va aloca fonduri din bugetul local pentru continuarea lucrărilor privind asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de aproximativ 5 kilometri în satele Coasta, Vlăduceni şi Ulmeţel, iar parcul auto al primăriei va fi dotat cu noi utilaje:

„Pe lângă continuarea lucrărilor de asfaltare a drumurilor comunale în cele trei sate, cu bani din bugetul local, vom aloca suma de 500 de mii de lei pentru achiziţionarea unui buldoexcavator, dar şi pentru întocmirea unui proiect de construire a două staţii pentru maşinile electrice. Bani din bugetul local s-au alocat şi pentru cheltuielile curente ale administraţiei locale”, a precizat primarul liberal din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu. 

Proiecte au fost depuse şi pentru obţinerea fondurilor de la Ministerul Dezvoltării prin noul program Anghel Saligny, Compania Naţională de Investiţii şi POIM 

„Eu sper să fie un an de bun augur, şi fac această precizare fiindcă avem întocmite proiecte pe care le-am depus în vederea finanţării, şi aici mă refer la extinderea sistemului de gaze naturale. Acesta este un proiect pe care l-am depus în toamna anului trecut, care cuprinde extinderea sistemului pe o lungime de 22 de kilometri pentru toate satele. Proiectul este în faza de evaluare la Ministerul Fondurilor Europene. La Ministerul Dezvoltării, prin noul program Anghel Saligny am depus două proiecte pentru asaltarea drumurilor comunale: un proiect cuprinde modernizarea infrastructurii rutiere pe o lungime de 13,5 kilometri, iar celălalt pe o lungime de 4,9 kilometri. Iar la CNI avem depus un proiect pentru modernizarea bazei sportive din satul Valea Cheii”, a precizat primarul Alexandru Dediu. 

În cadrul proiectului de modernizare a bazei sportive sunt incluse lucrările pentru montarea unui gazon sintetic, vestiare pentru arbitrii şi jucători, tribună acoperită, nocturnă şi două terenuri de tenis. 

Canalizarea prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM)

Păuşeşti Măglaşi este una dintre comunele care face parte din master-planul judeţului, unde zeci de localităţi au depus documentaţia cu speranţa obţinerii mai rapide a unor bani europeni destinaţi alimentării cu apă şi canalizare, renunţând în schimb la investiţii finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală: 

„Prin master planul judeţului, ADI Apa Vâlcea, împreună cu alte câteva administraţii locale din judeţ este inclusă şi localitate Păuşeşti Măglaşi cu proiectul de canalizare pe o lungime de 34 kilometri. De aproximativ 7 ani, pentru acest mare proiect se chinuie să semneze contractul cu Ministerul Fondurilor Europene – POIM. Din informaţiile pe care le avem se pare că, în această lună documentaţiile vor fi depuse şi se va semna contractul”, a precizat primarul Alexandru Dediu. 

O modernă sală de sport se construieşte în comuna Păuşeşti Măglaşi

În această perioadă, administraţia locală din Păuşeşti Măglaşi va da starul lucrărilor privind construirea unei săli de sport. Proiectul se va realiza cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii şi va avea o capacitate de 180 de locuri. Astfel, orele de educaţie fizică şi sport pentru elevii din Păuşeşti Măglaşi vor deveni atractive şi mult mai intense, iar tinerii din comunitate vor fi încurajaţi să facă mişcare. Sala de sport va avea suprafaţa sportivă dimensionată pentru handbal, dar va avea marcaje şi pentru terenuri de baschet sau volei. Terenul amenajat în interiorul sălii va fi dotat cu coşuri de baschet fixe, porţi, fileu, panouri şi plase, suporţi pentru montarea fileului de volei şi tenis. Se vor realiza de asemenea, în cadrul acestui proiect amenajări exterioare care constau în alei pietonale, o zonă de parcare şi spaţiu verde cu gazon.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *