Laurențiu Cazan, vizită în comuna Vlădești pentru o ședință de birou politic și anunță că s-a depus în Parlament legea offshore

Deputatul Laurențiu Cazan s-a deplasat în comuna Vlădești pentru a participa la ședinta biroului politic local. În această ședință, doamna Ileana Elvira Popescu a fost numită președinte interimar al organizației PNL Vlădești.

„Felicit pe doamna președinte și sunt absolut convins, că sub conducerea dânsei rezultatele la următoarele alegeri electorale vor avea un scor foarte ridicat. O cunosc bine pe doamna președinte, știu că în domeniul dânsei de activitate face performanță și vă pot garanta că pentru comuna Vlădești va face lucruri care vor duce la creșterea calității vieții vlădeștenilor. Îi urez succes în noua activitate și îi transmit că va avea întotdeauna sprijinul meu în toate proiectele pe care le va implementa pe viitor!” a declarat deputatul liberal, Laurențiu Cazan, pe rețelele de socializare.

Laurențiu Cazan anunță că liberalii au înaintat în Parlament proiectul legii offshore

Președintele PNL, Prim-ministrul Nicolae Ciucă, alături de ceilalți lideri ai Coaliției de Guvernare, au înaintat în Parlament proiectul legii offshore. Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60% statul român și 40% investitorul.

„Proiectul de lege vine în sprijinul investițiilor în extracția gazelor naturale, reduce dependența de gazul rusesc, oferă românilor acces la gaze mai ieftine din rezervele de subsol ale țării noastre și dă României șansa de a deveni lider regional în energie și furnizor de securitate energetică în următoarea perioadă.

Legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime (exploatări pe uscat). Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas fiind în fază avansată a lucrărilor.” a mai transmis deputatul liberal, Laurențiu Cazan.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *