Ziua comunei Cernişoara, la prima ediţie

Locuitorii comunei Cernişoara sunt aşteptaţi să participe, duminică, 21 august 2022, la prima ediţie a „Zilei comunei”. Primarul comunei Cernişoara, Dumitru Ciorîcă, împreună cu echipa sa au depus toate eforturile ca această zi să fie una cât mai reuşită, iar locuitorii să se bucure din plin de această sărbătoare. De aceea, administraţia locală a pregătit  spectacole și atmosferă de sărbătoare în cinstea comunității.

Cu acest prilej primăria va avea onoarea şi bucuria să premieze cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.  Pe lângă muzică şi voie bună din peisajul petrecerii nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii, tarabele cu turtă dulce, sucuri răcoritoare şi alviţă pentru cei mici.

Manifestările vor avea loc pe izlazul comunal din satul Modoia. În cadrul evenimentului  sunt invitaţi să participe, alături de localnici, şi personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului. Programul artistic care va începe de la ora 14:00 va fi asigurat de Ansamblul Folcloric „Rapsodia Vâlceană”. Pe scenă amenajată în aer liber vor susţine un frumos program artistic şi copiii şcolilor din Cernişoara. În spectacol vor mai cânta Ana Maria Iorga, Mioara Raica, Rodica Nicolescu, Ionela Nicolae, Ionela  Petria, Luminiţa Tănasie, Ana – Maria Cîrjan, Cristina Udrea şi formaţia condusă de Robert Olaru.  

Primarul comunei Cernişoara, Dumitru Ciorîcă, spuse că evenimentul pe care primăria îl va organiza de Ziua Comunei Cernişoara reprezintă un mod prin care  mulțumește fiecărui membru al comunității pentru colaborarea cu primărie și îi așteaptă pe toți să petreacă împreună duminică,  21 august, pe izlazul comunal din satul Modoia.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *