Vâlcea pierde testul cu Rapid

SCM Rm. Vâlcea a pierdut primul joc disputat la Cupa Craiovei, 28-34 cu campioana Rapid București (FOTO: Remus Badea).

Echipa vâlceană a mers la Craiova un lot restrâns numeric, Klikovac și Florica fiind în recuperare după accidentări mai vechi, iar Levchenko și Glibko au devenit și ele indisponibile pentru acest turneu. Condusă la pauză la diferență de trei goluri, Vâlcea a revenit în startul reprizei secunde și a egalat, 17-17. Rapid a marcat însă cinci goluri consecutive, s-a desprins la 22-17 și a rămas în avantaj până la final, câștigând cu 34-28.

Norvegianul Bent Dahl avertizează că situația actuală se poate repeta și în campionat. ”Am mers cu 13 jucătoare, lotul este restrâns numeric, nu este suficient dacă vrei să ai 3 jocuri tari în doar 3 zile. Va trebui să ne descurcăm cu ce avem, acest lucru se poate întâmpla și în campionat. Așteptările mele sunt să progresăm în sistemul de joc, în atac și să fim mai eficienți în faza a doua. fetele au format un grup puternic, sunt mulțumit de pregătirea de până acum” a spus Bent Dahl.

Vâlcea va mai juca mâine cu Fehervar (Ungaria) și sâmbătă dimineață cu SCM Craiova.

Rapid București – SCM Rm. Vâlcea 34-28 (16-13)

Rapid: Ciucă, Șandru – Lacrabere 6 (4 din 7m), Kanor 5 (1), Ostase 3, Fraga 3, Lopez 3, Espinola 3, Guialo 3, Gutiérrez 2, Korsos 1, Hernandez 1, Perianu 1, Grozav (Tîrcă) 1, Badea 1, Kapitanovic.

Vâlcea: Roch, Hosu, Rus – Fujita 9 (2 din 7 m), Elghaoui 7, Kovacevic 6, De Jong 2, Hansson 1, Bucur 1, Coman 1, Lupei 1, Băcăoanu, Dăscălete.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *