Modernizarea școlii din Stoeneşti „bate pasul pe loc” din cauza întârzierii plăţilor prin fondurile europene

În localitatea Stoeneşti se lucrează la reabilitarea şcolii cu bani europeni atraşi, iar în curtea şcolii se construiește o sală de educaţie fizică şi sport prin CNI.  Primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, spune că ambele investiţii, conform contractului, ar fi trebuit să fie date în folosinţă pe data de 5 septembrie, o dată cu începerea noului an şcolar. Lucrările de la şcoală nu se vor finaliza nici anul acesta, iar acest lucru nu este din cauza administrației publice locale sau a constructorului, ci a întârzierilor privind alocărilor de fonduri care vin foarte greu, prin POR. Plata primei facturi, pe care constructorul a emis-o în luna martie s-a lăsat destul de mult așteptată, iar ulterior problema a reapărut. În această situație, firma constructoare a trimis angajaţii acasă:

„Construcţia sălii de educaţie fizică este în grafic, dar lucrările la şcoală nu se vor finaliza nici anul acesta, iar acest lucru nu este din cauza constructorului. Procedurile privind alocările de fonduri prin POR se derulează greu, iar decontările se lasă așteptate. Constructorul a emis factura în luna martie, suntem în luna august, iar aceasta este încă neachitată. Este unul dintre constructorii care îşi face treaba cu responsabilitate, iar situaţia pe care POR o creează prin tergiversarea plăţilor nu face altceva decât să mă facă să îmi fie ruşine de acest om, dar şi teamă că într-o bună zi va lua decizia de a închide şantierul. În acest sens, constructorul chiar ne-a sesizat prin câteva adrese pe care le-a transmis administraţiei publice locale. După ce constructorul emite factura POR trimite în teren o comise pentru confirmarea lucrărilor conform graficului, un lucru care este foarte corect, însă după fiecare vizită ne sunt solicitate alte noi clarificări, hârtii peste hârtii, documente peste documente, care nu fac altceva decât să tărăgăneze demersurile privind continuarea lucrărilor. Din această cauză graficul lucrărilor este dat peste cap cu mult, nu se mai poate recupera, întârzierea este de aproximativ un an şi jumătate. În prezent suntem la cea de-a două factură emisă, noi trimitem hârtiile pe care ni le solicită, însă cei de la POR bat pasul pe loc cu alocarea fondurilor necesare”, a precizat primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.

Lucrări întrerupte din cauza decontărilor întârziate

Lucrările pentru modernizarea şcolii din Stoeneşti au început în anul 2020, termenul de finalizare al investiţiei ar fi trebuit să fie în vara anului 2021 dar, din păcate, în prezent, proiectul este realizat în procent de numai 65%, iar pe şantier este linişte. Constructorul a trimis temporar muncitorii acasă deoarece POR nu îşi îndeplineşte obligaţiile băneşti la timp, fiind acoperit, în tot acest timp, de solicitările cu privire la clarificările pe care primăria le transmite: 

„Dacă ştiam că POR este un program atât de greoi privind alocare tranşelor de bani, în urma lucrărilor executate, renunţam la finanțare. Am avut oportunitatea să depun în vederea finanţării acest proiect de modernizare a şcolii şi prin PNDL, dar am decis să atragem fonduri europene pentru acest obiectiv, am vrut să nu mai fim arătaţi cu degetul noi, primarii, pentru că nu suntem în stare să accesăm bani europeni. Aflat într-o astfel de situaţie, constructorul a trimis muncitorii acasă, şantierul este închis temporar, iar în curtea şcolii din Stoenești se lucrează la sala de sport, investiţie care se realizează cu bani guvernamentali, prin CNI. Privind construcţia sălii de sport nu sunt probleme, constructorul lucrează, banii îi sunt viraţi la timp. Noi, primăria va trebui să racordăm sala de sport la utilităţi. Am promis elevilor că în toamnă îi vom aştepta într-un şcoală modernă, dar nu este aşa, independent de voinţa mea”, a precizat primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă. 

În toţi aceşti ani, la Stoeneşti, administraţia locală a atras fonduri guvernamentale, europene sau bani alocaţi din bugetul local pentru modernizarea infrastructurii educaţionale. În acest sens s-au modernizat şcoli şi s-au construit din temelii noi grădiniţe: „Pentru mine comunitatea este o prioritate, vreau grădiniţe şi şcoli moderne, asfalt, apă, canalizare, gaz, iluminat stradal, dispensare, cămine culturale reabilitate, vreau tot ceea ce înseamnă normalitate pentru cetăţenii acestei localităţi.  Prin urmare, sunt primarul comunităţii pe care eu o reprezint, a locului unde m-am născut şi unde, împreună, ne ducem traiul de zi cu zi. Am curajul să merg inclusiv la premierul României pentru a spune păsul localităţii mele. Pentru mine nu contează cine mă place sau nu, important este să nu fie ignorată localitate pe care o conduc”, a precizat primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *