Minerul Costești prinde în extremis un loc de Liga a III-a!
După retragerile echipelor Sticla Arieșul Turdei și Sporting Juniorul Vasluiui, Minerul Costești va primi din nou un loc la Liga a III-a, anunț care va fi oficializat la următoarea ședință a FRF!
Retrogradată pe teren pentru al doilea an consecutiv din Liga a III-a, Minerul Costești are din nou baftă și va primi în extremis un loc, totul urmând a fi făcut public la următoarea ședință de Comitet Executiv al FRF din 16 august. Conform siteului liga2.ro, următoarele echipe retrogradate din Liga 3 care vor fi invitate de FRF pentru a ocupa locurile vacante sunt, în următoare ordine, Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, Minerul Costeşti, Campionii FC Argeș 2, Sportul Chiscani, CSM Pașcani și CSM Oltenița.
Minerul Costești va accepta locul la Liga a III-a, deși după retrogradare nu mai are lot și va trebuie să încropească rapid unul, urmând a evolua tot pe Brothers Sport Hub.
În echipă au mai rămas antrenorul-jucător Marius Vlădoi, Zamfirescu, Nicolaescu, D. Negoiță și Șt. Pufu, dar vâlcenii speră să încropească pe ultima sută de metri un lot, așa cum au făcut și în ultimele două sezoane. Ținând cont că va avea un buget redus și va încropi un lot cu trei săptămâni înainte de startul sezonului, Costești va fi din nou o candidată clară la retrogradare.
Pe 17 august, Minerul va juca în turul 1 al cupei, pe teren propriu, cu Flacăra Horezu.
Seriile vor fi anunțate pe 18 august, la startul Ligii a III-a urmând a fi patru echipe vâlcene: Viitorul Dăești, Flacăra Horezu, Cozia Călimănești și Minerul Cosești. Rămâne de văzut dacă toate cele patru echipe vor fi repartizate în aceeași serie sau Horezu va fi separată față de celelalte trei echipe vâlcene.
Al treilea cadou în trei ani!
În urmă cu doi ani, Minerul Costești urma să joace barajele de promovare, dar a încurcat testele obligatorii PCR și a făcut teste antigen. Astfel, Costești a pierdut la masa verde cu 0-3 meciul cu Potcoava, iar a treia echipă de la baraj, Țigănești nu s-a prezentat. Până la urmă, s-a mărit numărul de echipe, FRF a invitat Costeștiul și astfel vâlcenii au ajuns în premieră în Liga a III-a! În sezonul 2020/2021, Minerul a făcut doar 7 puncte din cele 18 partide, a terminat pe locul 10 și a retrogradat, însă, după ce mai multe echipe s-au retras, a primit un loc la Liga a III-a.
În sezonul 2021/2022, echipa pregătită de Marius Vlădoi a terminat tot ultima în serie. În sezonul regular a strâns doar 6 puncte din 18 jocuri, dar s-a întărit în iarnă și în play-out a mai adunat 11 puncte în 10 jocuri. A retrogradat din nou, a sperat să primească un loc liber, dar FRF a atribuit inițial 6 locuri libere celor mai bine clasate echipe din sezonul trecut. Costeștiul a vorbit inițial de desființare, apoi a anunțat că se va înscrie la Liga a IV-a, dar zilele trecute, după ce Turda s-a retras, FRF îi va acorda din nou un loc!