Marți, 21 martie, au început lucrările pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, la Budești

Marți, 21 martie 2023, zi istorică pentru Budești

După multe insistențe, teancuri de documente depuse, poteci bătătorite la Bucureşti, sătul de promisiuni și  ajuns la capătul răbdărilor,  primarul localității Budești, Ionel Vlădulescu, a luat decizia de a dat startul lucrărilor  pentru înființarea rețelei de gaze naturale și nu cu ajutorul vreunei finanțări ci cu bani de la bugetul local.

Declară că anul acesta se va introduce rețeaua de gaze în localitate pe  o lungime de 5 kilometri  și , în funcție de lucrările executate de firma constructoare, administrația publică locală va finanța această investiție din buget local atât cât își va permite. Proiectul este foarte costisitor, însă primarul Ionel Vlădulescu ia în calcul inclusiv varianta unui împrumut bancar, în cazul în care banii din bugetul local nu vor fi suficienți:

 ”Stimați locuitori ai comunei Budești, pe această cale vreau să vă anunț începutul unei investiții mult așteptată de către dumneavoastră, care astăzi se materializează. În cursul dimineții de marți, 21 martie, am făcut un pas important spre normalitate prin începerea lucrărilor la obiectivul de investiții ,,Înființare distribuție gaze naturale în comuna Budești, județul Vâlcea”, o lucrare necesară tuturor locuitorilor comunei noastre, Budești, pentru care s-a muncit foarte mult timp! Investiția este de durată și va fi realizată, deocamdată, cu fonduri de la bugetul local. Vreau să mulțumesc atât factorilor implicați în demararea acestei investiții, consiliului local, angajaților primăriei, cât și dumneavoastră, pentru răbdarea și încrederea avută în mine! Prin noi înșine, prin implicare și devotament față de cetățean, contribuim la schimbarea comunei Budești în bine!”a precizat primarul localității Budești, Ionel Vlădulescu.

Astfel, luna martie  este  o lună importantă pentru administrația publică locală Budești, fiind luna în care, după mai bine de 10 ani,  s-a dat startul unui proiect de importanță vitală pentru Budești, o investiție care se află și în topul priorității locuitorilor.

Primarul declară că proiectul este un vis care  se va  împlini negrești și  pentru care va  monitoriza permanent stadiul lucrărilor. Spune că viața oamenilor se va îmbunătăți în mod considerabil, iar acest lucru este cel mai important deziderat al său.

Lucrările de înființare rețea de gaze naturale au început de la stația de reglare măsurare din localitate și vor cuprinde în primă fază 5 kilometri.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *