De Înălţare, mare târg în comuna Dănicei

Ca în fiecare an, locuitorii din Dănicei se pregătesc deja de vestitul târg din satul Dealu Launele, unul dintre mai mari târguri care animă suflarea întregii zone. Târgul are o veche tradiție, de sute de ani, și atrage numeroși vizitatori din localitățile vecine.
Astfel, Joi, 25 Mai, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor vor fi sărbătorite la Dănici unde sute de oameni vor fi prezenți păstrând tradiția de sute de ani a târgului de la Dănicei și unde primarul Dumitru Pirneci și oamenii comunei ”dau mână cu mână” la fiecare astfel de eveniment
Târgul va reuni comercianţi din întreaga zonă cu produse care mai de care, astfel încât va fi imposibil să pleci de acolo cu mâna goală. La Târgul din satul Dealu Launele se vor putea găsi vase din ceramică, obiecte din lemn, scaune şi măsuţe, linguri de tot felul, iconiţe, podoabe, dar şi turtă dulce şi alviţă pentru cei mici. Toate se vor găsi pe tarabele comercianţilor, care îi vor aştepta pe cumpărători.
Prin urmare, joi, 25 Mai, începând cu ora 13:30, gura târgului va fi ruptă de Dorina Mete, Emilia Dorobanțu, Marius Măgureanu și Costel David, îndrăgiţi solişti de muzică populară care vor încânta toată suflarea cu melodiile lor destul de cunoscute. Astfel, cei care vor veni la târg să îşi clătească ochii vor avea parte de o atmosferă de zile mari şi, cu siguranţă, se vor opri la o halbă de bere rece asortată cu un „mic de Dănicei”:
”Joi, 25 Mai, când credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, locuitorii din comuna Dănicei, dar și persoanele din localitățile învecinate, sunt așteptați la bâlciul anual, un eveniment cu tradiție în comuna Danicei. Bâlciul anual de la Dănicei are loc în satul Dealu Launele. Este o bucurie anuală de foarte mulți ani pe care locuitorii din Dănicei o respectă cu sfințenie, bâlciul anual fiind și un prilej de întâlnire a familiilor, a prietenilor, motiv de petrecere și voie bună. Vă aștept cu drag!”, a lansat invitația la sărbătoarea localității, primarul comunei Dănicei, Dumitru Pirneci.