Primarul Tironel Tâmplărescu va pune piatra de temelie pentru două instituții de învățământ
Primarul Tironel Tâmplărescu, de la Copăceni, tocmai a anunțat că va construi din temelii, cu fonduri europene, două instituții de învățământ pentru comunitatea din zonă. Concret, este vorba despre un proiect-pilot demarat de Primărie pentru edificarea unei grădinițe și a unei școli. Astfel, școala unde își desfășoară în prezent copiii activitatea va fi demolată și în locul ei se va realiza pe acest amplasament o clădire nouă, cu un regim de înălțime care va include spații generoase unde vor studia în condiții optime elevii înscriși în ciclurile primar și gimnazial din localitate. Investiția va avea la etaj inclusiv o sală de educație fizică, săli de clasă luminoase, laboratoare, ateliere și cabinete dotate cu tot ceea ce înseamnă echipamente IT, materiale didactice specifice pentru documentare, privind creșterea accesului la informație a copiilor și dascălilor, dar și crearea bazelor necesare pentru utilizarea noilor tehnologii. Și clădirea grădiniței va avea o structură cu parter şi etaj și va fi un spaţiu modern, care va asigura un cadru optim educațional pentru micuți:
„În prezent lucrăm la documentația proiectului privind construirea unei grădinițe și a unei școli. Clădirea actuală se va demola şi se vor realiza pe acest amplasament două clădiri. Noi am încercat să salvăm clădirea, însă răspunsul arhitecților a fost unul categoric, în sensul că această clădire trebuie demolată. În toți anii aceștia, de câte ori a fost necesar, am alocat fonduri pentru reparații, dar acum nu se mai poate, școala din comună a fost construită în anii 50 și nu mai prezintă siguranță pentru copii. S-a făcut expertiză la pereți, planșeul este din grinzi, întreaga clădire are igrasie, nu mai are suficientă rezistență. Astfel, în centrul localității se va construi din temelii o grădiniță P+1 și o școală P+2. Pe ambele clădiri se vor monta panouri fotovoltaice și vor avea pompe de căldură. Școala va avea o suprafață de peste 700 de metri pătrați amprentă la sol, laboratoare, săli de clasă ș de mese, iar la etaj se va amenaja o sală de educație fizică. Ambele clădiri vor fi dotate inclusiv cu mobilier și întreg pachetul IT, table inteligente şi videoproiectoare. Ambele instituții de învățământ se vor construi cu bani europeni”, a precizat primarul social-democrat din Copăceni, Tironel Tâmplărescu.
În parteneriat cu Consiliul Județean, administrația locală are un proiectul care vizează dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unității de învățământ din localitate. Prin acest proiect se va facilita procesul de învățare, astfel încât sălile de clasă și cabinele școlare vor primi mobilier și echipamente specifice și digitale.
Cu bani europeni, la Copăceni se va extinde sistemul de supraveghere video cu încă 28 de camere. Valoarea investiției este de 25 de mii de euro, iar scopul este acela de a-i prinde pe cei care aruncă gunoaie la întâmplare pe drumurile comunele.
În contextul exploziei tarifelor la electricitate, primarul social-democrat din Copăceni, Tironel Tâmplărescu, va depune un alt proiect pentru accesarea fondurilor europene prin AFM pentru construirea unui parc fotovoltaic în satul Hotărasa.