Preoții Parohiei Vlădești au organizat prima ediție a proiectului «Tabăra de Vară a Copiilor» la Vlădești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 24-28 iulie 2023, s-a desfășurat prima ediție a Taberei de Vară la Parohia Vlădești din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea. Această tabără a adunat peste 50 de tineri dornici de socializare și de activități cultural-catehetice, menite să le descopere lucruri și cunoștințe noi, care să le fie de folos în viața de zi cu zi, dar și în cea duhovnicească.

Această inițiativă, ajunsă la prima ediție, a reușit să adune un număr impresionant de tineri în cadrul Parohiei Vlădești. Acești tineri au dorit să petreacă alături de preoții parohiei, voluntari și părinți câteva zile deosebite, în care duhovnicia să fie în centrul preocupărilor, iar viața de zi cu zi să se împletească armonios cu experiențele duhovnicești și relaxarea în natură, departe de mediul virtual și cotidian.

Zilele taberei au debutat în fiecare dimineață cu rostirea rugăciunii de mulțumire, fiind apoi desfășurate atelierele tematice, în care tinerii s-au implicat activ. Jocurile, concursurile și seriile duhovnicești la focul de tabără au contribuit la crearea unei atmosfere speciale, pline de învățături și experiențe.

Pe lângă activitățile desfășurate în cadrul taberei, tinerii au avut ocazia să viziteze mănăstiri din Arhiepiscopia Râmnicului, conectându-se astfel la spiritualitatea și tradițiile locului.

Inițiativa taberei a fost pusă în mișcare de părintele paroh Andrei-Ovidiu Leonte și părintele coslujitor Marius-Colia Moscalu, în colaborare cu voluntarii parohiei. Scopul principal a fost de a facilita socializarea, comunicarea și petrecerea timpului liber în natură, într-un cadru care să încurajeze interacțiunea reală și activitățile fizice. Concursurile sportive și drumețiile au oferit tinerilor ocazia de a se implica în activități distractive și benefice.

Tabăra s-a încheiat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, unde tinerii s-au împărtășit, și cu vizionarea filmulețului realizat în timpul taberei. Aceste momente au oferit participanților șansa de a împărtăși trăirile și experiențele acumulate în aceste zile petrecute împreună.

„Prima ediție a proiectului «Tabăra de Vară a Copiilor din Parohia Vlădești» s-a încheiat. Prin acest program dedicat copiilor parohiei noastre, ne-am propus să le asigurăm premisele necesare pentru a se integra într-o comunitate sănătoasă și responsabilă, cum ar fi Biserica și familia creștină. În contextul actual, Biserica este adesea percepută ca un spațiu destinat bătrânilor și celor de vârstă medie. Totuși, prin atelierele specifice desfășurate în cadrul Taberei, am încercat să îi motivezăm și să îi atragem pe copii și părinții lor în activități care să fie captivante și, în același timp, să îndrume viața lor spre valorile spirituale și culturale creștine. Această experiență a fost minunată, emoționantă și motivantă, și ne dorim ca amintirea acestei tabere să rămână adânc înrădăcinată în sufletele copiilor, reprezentând prima pagină strălucitoare din cartea cu povești a Parohiei Vlădești”, a subliniat părintele paroh Andrei-Ovidiu Leonte.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *