Comuna Drăgoești si-a sărbătorit ziua de Sfântă Maria Mare
Ziua Comunei Drăgoești a strâns în cea de-a XII-a ediție sute de cetățeni pe platoul din fața pieței agroalimentare, aducând împreună locuitori din Drăgoești și din comunele vecine.
Activitățile au debutat încă de dimineață cu competiții sportive care au adunat tineretul din Drăgoești și localitățile învecinate. La final, câștigătorii acestor întreceri sportive au fost recompensați.
Evenimentul a atras și politicieni din județ, care, în ciuda diferențelor politice, s-au unit în sprijinul primarului Gheorghe Melente. Aceștia l-au felicitat atât pentru modul excelent de organizare a evenimentului, cât și pentru realizările sale în comunitate.
Pe scena amenajată pe platoul de lângă piața agroalimentară, Primarul Gheorghe Melente și-a exprimat urările de bine pentru toți participanții, cu o mențiune specială pentru cei care poartă numele Maria, nume prezent de patru ori în familia sa:
„În această zi, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, fericire și împliniri, alături de cei dragi. De asemenea, doresc să subliniez importanța prezenței domnului președinte al Consiliului Județean Vâlcea, ale cărui eforturi au adus beneficii semnificative comunității noastre”, a afirmat primarul Gheorghe Melente.
Pe parcursul serii, scena a fost animată de artiști precum Zorilă Balan, Nicolae Datcu, Costel și Dragoș Ghinea, Maria Bădilă Irimia, Loredana Borănescu Lory, Dan Albulescu și Comin Scheanu, care s-au bucurat de prezența atât a cetățenilor, cât și a primarului Gheorghe Melente.
Ziua Comunei Drăgoești s-a încheiat într-un mod spectaculos, cu un foc de artificii ce a luminat cerul pentru toți cei care au ales să petreacă la Drăgoești până la miezul nopții.