Primarul Tiberiu Costea sprijină bătrânii singuri și vulnerabili din comuna Lungești în absența unei legislații adecvate

Migrarea în masă a tinerilor din sate lasă în urmă probleme sociale grave.
Bătrânii, care rămân singuri, se confruntă cu sărăcie și probleme de sănătate, ducându-și traiul fără sprijinul necesar.
În comuna Lungești, primarul Tiberiu Costea contribuie din propriul său salariu la ajutorarea bătrânilor bolnavi și nevoiași din comunitate. Subliniază că administrația locală depune eforturi pentru a găsi soluții legale privind abordarea acestor cazuri sociale complexe, dar că legislația actuală nu este suficient de favorabilă pentru a ajuta persoanele singure și vulnerabile:
”Recent, am avut un caz cu o bătrânică care nu mai are pe nimeni, o situație pe care, în cele din urmă, am rezolvat-o. Ne-am ocupat să-i întocmim documentele necesare pentru a o interna într-un centru de îngrijire privat, deoarece locurile la centrele de stat erau ocupate, însă veniturile ei nu au putut acoperi cheltuielile. În astfel de situații, doar statul poate interveni eficient și este imperios necesar să existe un program bine pus la punct, astfel încât bătrânii să nu devină o „minge de ping-pong” lăsată în mâinile autorităților locale sau ale statului. Legislația actuală nu oferă suficiente clarificări cu privire la procedurile în astfel de cazuri, precum cel al bătrânei noastre, și există numeroase alte situații similare. Pentru a face față acestor situații, este esențial să existe o lege promulgată de către stat, astfel încât persoanele singure și neajutorate să nu fie lăsate în mâinile unor escroci,” a declarat primarul comunei Lungești, Tiberiu Costea.
Primarul Tiberiu Costea consideră că soluția se află în responsabilitatea guvernanților. El susține că este urgentă necesitatea implementării unor legi similare celor din alte țări, cu un accent deosebit pe protecția bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități și a copiilor, pentru a aborda eficient aceste probleme sociale grave.
Nu demult, la nivel național, a fost luat în vizor cazul căminelor de groază, unde bătrânii nu erau bine îngrijiți, și unde s-a implicat direct primul ministru. În urma acestui mare scandal, au urmat controale peste controale și sancțiuni peste sancțiuni. Astăzi, la doar două luni care au trecut de atunci, este liniște, totul s-a uitat.
„Există Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și multe alte organe abilitate care pot controla, și aș vrea să vină și în localități, să vadă câte persoane cu dizabilități și câți bătrâni singuri sunt și cum se descurcă administrațiile locale cu aceste cazuri destul de grave. Să ia problema de la firul ierbii, fiindcă primăriile nu au fonduri pentru astfel de situații. Diferența până la 2500 de lei pentru această bătrânică din sat o pun eu în fiecare lună și fac acest lucru din sentimentele pe care le am față de bunicii mei. Nu știu ce voi face la următoarele cazuri care vor apărea în localitate,” a punctat primarul localității Lungești.
Primarul Tiberiu Costea așteaptă rectificarea bugetară promisă, fiindcă administrația locală a ajuns la fundul sacului și ar avea nevoie de fonduri pentru plata persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora până la finele anului, pentru continuarea investițiilor și cofinanțarea proiectelor accesate.”