Flacăra Horezu ripostează la atacurile fostului director sportiv: ”Ne delimităm de conținutul postărilor online de la Marin Nicolae”

După atacurile lansate de fostul director sportiv al echipei, Marin Nicolae, clubul de Liga 3 Flacăra Horezu ripostează și dezminte acuzele aduse.

Conducătorul Flacărei Horezu, Valentin Grigorescu spune că echipa din Treapt se delimitează de acuzele fostului oficial al echipei.  ”Clubul ACS Flacăra Horezu se delimitează de conținutul postărilor apărute online din partea lui Marin Nicolae, acestea fiind rodul unor frustări personale ale autorului. Clubul își desfășoară activitatea normal, echipa se pregătește sub îndrumarea antrenorilor, dovada fiind locul 1 ocupat în play-out. Sunt promisiuni că se vor rezolva și problemele de natură financiară” a spus Valentin Grigorescu, președintele clubului din Treapt.

Marin Nicolae a lansat mai multe atacuri, ținta fiind antrenorul Cătălin Bucă, dar și restanțele acumulate la jucători. ”Începând din luna februarie când echipa și-a reluat pregătirea și până astăzi, antrenorul navetist a participat la maxim 15 antrenamente. Este un caz unicat în fotbalul profesionist când un antrenor (director sportiv cu ecuson ca să poată sta pe bancă, neavând licența) vine la meciuri si face echipa după cum visează cu o noapte înaintea meciului. Dovada: trei victorii cu aceeasi echipă, Călimanesti, din luna noiembrie si până astăzi, plus un meci egal acasă, în rest numai înfrângeri. În iarnă nu ai adus nici un jucător, singurii jucători recomandați de tine au plecat și lotul a fost completat de mine si de antrenorul emerit Catargiu Lucian. Dacă ți-ai fi dat demisia după primele patru etape când aveam un punct în clasament, am fi fost mult mai departe. Nici până în ziua de azi nu ai făcut o analiză a meciurilor, a turului si a returului, fiindcă nu știi să o faci sau mai bine nu vrei să o faci” a post postarea lui Marin Nicolae, la care primele replici au venit din partea jucătorilor de la Flacăra.

Marin Nicolae a fost director sportiv la clubul din Treapt începând din startul acestui sezon, pentru șase luni.

După succesul din ultima etapă, 4-1 în deplasare la Roșiori, Flacăra Horezu a urcat pe primul loc în play-out și nu are emoții cu retrogradarea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *