Consiliul Local Vaideeni și Primăria vă invită în zilele de 29- 30 iunie la festivalul de folclor păstoresc „Învârtita Dorului”

Festivalul Învârtita Dorului – tradiție și cultură la Vaideeni

De 56 de ani, tradiția unei mari sărbători este păstrată cu sfințenie, și asta fiindcă „Învârtita Dorului” este inima vaideenilor, este marea lor sărbătoare

Prin urmare, în această perioadă, la Vaideeni se stabilesc ultimele detalii pentru ca folclorul românesc să triumfe în cele două zile de sărbătoare pregătite minuțios de administrația publică locală și Consiliul Local Vaideeni, împreună cu Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea, Asociația Culturală Moștenitorii și Fundația Vaideenii.

„Pentru noi, această tradiție specifică localității noastre este una dintre cele mai frumoase manifestări culturale din țară, pe care încercăm din răsputeri să o valorificăm în fiecare an. Învârtita Dorului este evidențiată prin spectacole folclorice, iar la Vaideeni obiceiurile ciobanilor și portul lor sunt la mare cinste. Pe tot parcursul manifestării nu vor lipsi produsele specifice păstorești, precum pastrama și tocanul de miel, care sunt emblema localității noastre”, ne-a declarat Daniel Achim Băluță, primarul comunei Vaideeni.

În fiecare an, suntem impresionați de lucrurile extraordinare gândite și organizate în cadrul acestui eveniment, „Învârtita Dorului”, fiindcă nu este numai o întâlnire pentru spectacol, ci este un prilej de a se întâmpla „lucruri” de cultură profundă: lansări, expoziții și prezentări de carte, expuneri de fotografie și cămăși ungurești, omagii aduse unor personalități plecate din sat și care au reprezentat cu cinste, de-a lungul timpului, spiritul vaideenilor.

Într-un cuvânt, „Învârtita Dorului” este un eveniment de mare ținută culturală-artistică, care se adresează atât celor mai fini cunoscători ai culturii, cât și publicului larg. Astfel, Consiliul Local Vaideeni și Primăria Comunei vă invită în zilele de 24-25 iunie la festivalul de folclor păstoresc „Învârtita Dorului”.

 

Programul celor două zile, conceput și organizat pentru evenimentul „Învârtita Dorului”

Sâmbătă, 29 iunie 2024

Ora 15.30, la Căminul Cultural „Vartolomei Todeci”

  • „Nemărginimea Mărginimii. Cămașa ungurenească – Zestre culturală”- un proiect realizat de Asociația Culturală „Moștenitorii”, în colaborare cu Biblioteca Vaideeni, Primăria și Consiliul Local Vaideeni și Fundația „Vaideenii”;
  • „Transhumanța mocanilor în Bărăgan și în Dobrogea”- un proiect realizat de Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.

Invitați speciali: Andreea-Diana Tănăsescu – (fondatoarea La Blouse Roumaine); dr. Emil Țîrcomnicu și dr. Lucian David (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”); prof. Adam Popa (fiu al satului Vaideeni, iubitor de folclor autentic și coordonator al Ansamblului de dansuri „Miorița” din Vaideeni; prof. Elena Stoica (specialist în cultură tradițională, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea în perioada 2001-2016); dr. prof. Rodica Popa Comaniciu (consilier cultural în cadrul Asociației Generale a Mărginenilor).

Ora 19.00, Platoul „Învârtita Dorului

Spectacol folcloric susținut de: Olguța Berbec & Remus Novac, Robert Târnăveanu, Cătălin Iancu, Ionică Ivan, Ana Maria Gheorghescu, Marius Țugulescu, Mihail Tițoiu, Anamaria Iorga, Ștefan Săvoiu, Mădălina Popescu, Claudia Nițu, Cosmin Bădiță, Ionela Petria, Ilie Dură, Ionuț Andrieș, Marian Bădulescu, Mihăiță Bărbuș, Ionuț Moga, Medeea Vinereanu; Trupa Art, Ansamblul „Miorița”, Elevii Școlii de Arte Vaideeni.

 

Duminică, 30 iunie 2024

Ora 11.00, Centrul Civic Vaideeni

Deschiderea festivităților

Ora 12.30, Centrul Civic Vaideeni

Parada portului popular

Ora 13.00, Platoul „Învârtita Dorului”

Spectacol folcloric susținut de formațiile din:

  • județul Vâlcea (Vaideeni, Horezu, Băbeni)
  • județul Alba (Vinerea-Cugir, Șugag)
  • județul Argeș (Corbi, Brădulețul, Galeșu)
  • județul Bistrița-Năsăud (Leșu)
  • județul Gorj (Novaci, Polovragi, Baia de Fier)
  • județul Hunedoara (Petrila)
  • județul Sibiu (Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Rășinari, Sadu, Săliște, Tilișca, Tălmaciu, Miercurea Sibiului, Boița)
  • județul Brașov (Bran)
  • județul Tulcea (Ansamblul „Odyssea”, Ansamblul „Dor”).

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *