Antrenorul Eugen Beza, pentru doi ani în Zăvoi. ”Sperăm la promovare”

Antrenorul Eugen Beza a semnat un contract pentru doi ani cu echipa de Liga 3 SCM Râmnicu Vâlcea.

După ce sezonul recent încheiat a ratat promovarea în eșalonul secund la baraje, SCM Râmnicu Vâlcea a mutat pe banca tehnică. Astfel, Eugen Beza a iscălit pe doi ani și va veni în Zăvoi alături de secundul Ștefan Bulmaga. Tehnicianul care a condus SCM-ul în ultimele două sezoane și a reușit promovarea din Liga 3, Gabi Mangalagiu va continua în cadrul clubului, urmând să pregătească o grupă de juniori.

Echipa vâlceană se va reuni pe 15 iulie și și-a stabilit amicale cu Vulturii Fărcășești (20 iulie), Viitorul Pandurii Tg. Jiu (27 iulie), Unirea Bascov (14 august), CSO Turceni (16 august), Viitorul Dăești (21 august), Gilortul Tg. Cărbunești (24 august).

”Prioritari sunt jucătorii vâlceni”

Noul tehnician vrea să se bazeze în continuare pe cât mai mulți jucători din județul Vâlcea. ”Important este să fie cât mai mulți jucători din zonă, care se adaptează mai ușor. Eu am promovat ca jucător cu echipe din Sibiu, știu că este o motivație în plus să joci acasă, așa că prioritatea sunt fotbaliștii din zonă, pe ei ne bazăm în primul rând. Va fi important să evaluăm lotul actual, apoi dacă va mai fi nevoie, vom mai aduce câțiva jucători” a anunțat Eugen Beza. Acesta are strânse legături cu Vâlcea, având soția și familia ei de pe meleaguri vâlcene.

”Ne obligă evoluția din sezonul trecut”

Vâlcenii vor aborda noul sezon la Liga 3 cu gândul la promovare. ”Ne obligă evoluția de anul trecut a echipei, când a fost foarte aproape de promovare. Sperăm la Liga 2, dar trebuie să  fim ponderați, să evoluăm lotul, să vedem la ce nivel suntem. Am văzut pe video jocurile de la baraje, dar concludent va fi când începem pregătirea, va fi timp să facem o evaluare corectă a lotului. Bugetul rămâne același ca sezonul trecut, trebuie să optimizăm costurile” a mai declarat Beza.

În două rânduri, Beza a fost antrenor interimar la FC Hermannstadt și a mai antrenat și pe Măgura Cisnădie, FC Avrig și FC Argeș.

Eugen Beza a jucat în ligile inferioare pentru Viromet Victoria, Inter Sibiu, Minaur Zlatna, FC Sibiu, CS Otopeni, FCM Câmpina, Forex Braşov, Măgura Cisnădie şi Voinţa Sibiu. Cu Voinţa a reuşit promovarea pe prima scenă în 2011 şi a evoluat 28 de meciuri în sezonul 2011-2012 al Ligii 1.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *