Brandul Louis Vuitton, în conflict cu România pentru că ar fi folosit ilegal modelul tradițional al bluzei de la Vaideeni – Vâlcea

Brandul francez de lux Louis Vuitton se află în mijlocul unei controverse după ce a fost informat că a folosit, fără permisiune, designul tradițional al bluzei românești, inclusiv a cămășii ungurenești, o piesă vestimentară emblematică pentru localitatea Vaideeni. Presa franceză a subliniat recent că România este în conflict cu Louis Vuitton pentru că acesta ar fi „furat” modelul bluzei tradiționale.
Acuzațiile au fost aduse în prim-plan de Asociația La Blouse Roumaine IA, Asociația Moștenitorii, Asociația Generală a Mărginenilor, împreună cu Primăria Comunei Vaideeni, care au subliniat încălcarea drepturilor culturale ale comunităților din Mărginimea Sibiului, Oltenia de Sub Munte, Transilvania și Muntenia.
Primarul din Vaideeni, Daniel Băluță, intervine în apărarea tradițiilor
Primarul Daniel Băluță, un apărător fervent al tradițiilor locale, a subliniat importanța recunoașterii și creditării corespunzătoare a originilor culturale. „Nu avem nimic împotriva utilizării modelelor iei românești, dar este esențial să se recunoască locurile de origine atunci când hainele create sunt similare sau inspirate din costumele populare românești. Portul nostru popular nu este doar un stil vestimentar, ci reprezintă esența identității noastre naționale, fiind un simbol al rădăcinilor și tradițiilor noastre”, a declarat Daniel Băluță.
Declarația primarului vine în sprijinul apelului lansat de La Blouse Roumaine IA către marile branduri de modă, solicitând recunoașterea surselor de inspirație și creditarea adecvată a creațiilor: „Costumele populare românești sunt mai mult decât simple piese de îmbrăcăminte. Ele poartă cu ele poveștile și istoria poporului nostru, iar recunoașterea acestui fapt este o formă de respect și apreciere pentru cultura noastră”, a adăugat primarul.
Tradițiile din Vaideeni: o moștenire de neclintit
Localitatea Vaideeni este un loc unde tradițiile sunt păstrate cu sfințenie. Femeile din comunitate continuă să coasă manual hainele alb-negru, folosind tehnici transmise de la o generație la alta. Procesul de realizare a unei ii durează cel puțin o lună, fiecare piesă fiind o operă de artă unică. În această localitate, fiecare ungurean știe să cânte și să danseze, etalând frumoasele straie lăsate din moși-strămoși.
Istoria ungurenilor, de la Transilvania la Vaideeni
Ungurenii, locuitorii din Vaideeni, sunt cunoscuți pentru istoria lor zbuciumată, dar plină de mândrie și tenacitate. Proveniți dintr-o Transilvanie stăpânită de unguri și austrieci, acești oameni puternici și muncitori au scris istoria locului de-a lungul a peste șapte secole. Păstrează cu sfințenie tradițiile străvechi ale comunității lor și se adună în zile de sărbătoare și la șezători, momente care le conectează cu trecutul și care sunt considerate sacre pentru comunitatea lor autentică. În serile pline de tradiție și emoție, Vaideeniul reînvie atmosfera satului de altădată, oferind o lecție de legătură între trecut și viitor. Prin diverse evenimente dedicate, locuitorii acestei comunități transmit tinerilor secretele portului popular și ale meșteșugurilor tradiționale. În mijlocul șezătorilor, cunoștințele sunt împărtășite cu bucurie, iar broderiile tradiționale devin adevărate lecții de istorie într-un context autentic. Ascultând „cântecul” războiului de țesut, participanții sunt invitați să călătorească în timp și să se conecteze cu tradițiile ancestrale ale satului.
Recunoașterea internațională și apărarea patrimoniului cultural
Confecționarea iei românești a fost inclusă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial în 2022, subliniind importanța acestei tradiții. Cu toate acestea, nu există un brevet care să protejeze aceste modele, iar diversitatea stilurilor din rândul croitoreselor face și mai dificilă apărarea acestui patrimoniu.
O chemare la respect și recunoaștere
Controversa dintre România și Louis Vuitton evidențiază necesitatea unei abordări etice și respectuoase în industria modei, care să recunoască și să celebreze autenticitatea și bogăția patrimoniului cultural.Comunitatea din Vaideeni, primarul Daniel Băluță, activiștii de la La Blouse Roumaine, Asociația Culturală Moștenitorii și Asociația Generală a Mărginenilor militează cu toții pentru protejarea acestei moșteniri, în speranța că recunoașterea internațională va aduce respectul cuvenit tradițiilor românești.
Declarația de la Vaideeni privind protejarea portului tradițional și a identității culturale
29 iunie 2024, Căminul Cultural “Vartolomei Todeci” din Vaideeni
„Noi, reprezentanții comunităților din Mărginimea Sibiului, Oltenia de Sub Munte, Transilvania și Muntenia, ne întrunim astăzi pentru a emite această declarație comună de protejare a portului tradițional, în contextul aproprierii de către brandul Louis Vuitton a iei și cămășii tradiționale din zonele noastre.
Ne solidarizăm cu demersurile comunității La blouse roumaine, reprezentată de Asociația La blouse roumaine IA, care a inițiat campania GIVE CREDIT – RECUNOAȘTE ORIGINEA prin care a cerut brandului Louis Vuitton retragerea pieselor vestimentare din colecția de plajă 2024 care folosesc integral sau parțial structura, croiul și elementele decorative specifice iei și cămășii tradiționale, parte integrantă din portul nostru tradițional până la recunoașterea originii și obținerea unui acord din partea comunităților.
Portul nostru tradițional, incluzând ia și cămașa specifice fiecărei regiuni, reprezintă o moștenire culturală de o valoare inestimabilă, care reflectă identitatea, istoria și tradițiile fiecărei comunități. Aceste piese vestimentare sunt rodul unui patrimoniu transmis din generație în generație, învăluite în semnificații simbolice și meșteșuguri vechi de secole.
Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat pe 1 decembrie 2022, chiar de Ziua Națională a României, înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a elementului „Artei cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, din care face parte inclusiv arta realizării iei și cămășii tradiționale regăsită în portul tradițional specific comunităților noastre.
Prin această declarație comună, dorim să subliniem următoarele puncte esențiale:
- Respectarea Patrimoniului Cultural
Tradițiile și obiceiurile noastre vestimentare sunt parte integrantă a patrimoniului cultural imaterial al României. Cerem respectarea și recunoașterea valorii autentice a portului tradițional, fără a-l transforma într-un simplu obiect comercial.
- Autenticitate și Integritate
Insistăm ca orice utilizare a elementelor de port tradițional să fie realizată cu respect față de autenticitatea și integritatea acestora. Imitarea sau modificarea lor în scopuri comerciale fără consultarea comunităților și fără o înțelegere profundă a semnificației lor culturale constituie o formă de exploatare culturală inacceptabilă.
- Consultarea Comunităților Locale
Solicităm ca orice inițiativă care implică portul nostru tradițional să fie discutată în prealabil cu reprezentanții comunităților locale, specialiști, păstrători, transmițători, creatori și custozi ai culturii tradiționale. Participarea activă și consultarea acestora sunt esențiale pentru a asigura o reprezentare corectă și respectuoasă a tradițiilor moștenite din generație în generație.
- Protecție Legală
Facem apel la autoritățile naționale și internaționale să ia măsuri pentru protejarea legală a portului tradițional românesc. Este necesară o reglementare clară care să împiedice folosirea neautorizată și denaturarea acestuia în scopuri comerciale.
- Colaborare pentru Valorizare
Suntem deschiși colaborării cu entități comerciale, inclusiv branduri internaționale, cu condiția respectării valorilor și tradițiilor noastre, și doar în situațiile în care există un acord clar și beneficii directe pentru comunitățile noastre.
- Promovarea și Educația
Ne angajăm să promovăm și să educăm atât publicul larg, cât și comunitățile noastre, cu privire la importanța păstrării și respectării portului tradițional. Prin inițiative educaționale și culturale, dorim să asigurăm continuitatea și aprecierea acestor elemente esențiale ale identității noastre culturale.
Prin semnarea acestei declarații comune, ne reafirmăm angajamentul de a proteja și valoriza portul tradițional, în fața oricăror tentative de comercializare și apropriere necorespunzătoare. Solicităm tuturor celor implicați să acționeze cu respect și responsabilitate, contribuind astfel la conservarea și promovarea moștenirii noastre culturale. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Declarația de la Vaideeni a fost emisă cu ocazia evenimentului „Nemărginirea Mărginimii. Cămașa ungurenască, zestre culturală” organizat de Asociația Culturală Moștenitorii, în cadrul Festivalului Învârtita Dorului, în parteneriat cu Primăria Vaideeni, Biblioteca din Vaideeni și Fundația Vaideeni.
A fost semnată la finalul conferinței de către Primarul Comunei Vaideeni, Daniel Achim Băluță, de femeile din Vaideeni care cos cămăși tradiționale, de meșteri populari din comună, de reprezentanții Asociației Generale a Mărginenilor, Școlii Gimnaziale Luca Solomon din Vaideeni, Fundației Vaideeni, Asociației Culturale Moștenitorii din Vaideeni, Asociației Novaci 2030, Asociației Comunitare Baronul David Urs de Mărgineni, Asociației La blouse roumaine IA, proiectului Acasă, la Origini din Țara Făgărașului, de etnografi, profesori, locuitori ai comunei Vaideeni.
Declarația de la Vaideeni poate fi semnată și online la acest link. https://www.petitieonline.com/give_credit_recunoate…