Cristian Buican: „De la legea punctelor gastronomice la drumul expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea – proiecte concrete pentru vâlceni”

Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea și candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților, și-a prezentat prioritățile și realizările în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul PNL Vâlcea

Legi noi pentru România rurală și agricultura autohtonă

Cristian Buican: „Astăzi, funcționează peste 400 de astfel de puncte gastronomice în România, iar în Vâlcea avem deja 7 astfel de locații”

Deputatul liberal a subliniat două legi importante pe care le-a inițiat și scris „de la zero” în actuala legislatură, ambele având un impact semnificativ asupra economiei locale și naționale:

Am scris două legi de la zero, care au fost promulgate și sunt în vigoare. Prima este legea de înființare și funcționare a punctelor gastronomice locale, care revigorează gospodăria țărănească tradițională. Orice gospodărie poate înființa un mic restaurant fără să fie nevoie de înființarea unei societăți comerciale, fără autorizații complicate sau case de marcat. Astăzi, funcționează peste 400 de astfel de puncte în România, iar în Vâlcea avem deja 7 astfel de locații,” a explicat Buican.

Această lege permite gospodarilor să valorifice produsele din gospodărie prin activități economice simple și să primească turiști. În sprijinul inițiativei, deputatul a dezvăluit și planurile pentru o aplicație mobilă care să conecteze turiștii cu punctele gastronomice locale.

A doua lege, inițiată de Buican și realizată împreună cu colegul său liberal, Aurel Simion, facilitează accesul produselor românești în supermarketuri:

„În trecut, fermierii români se confruntau cu taxe absurde – taxă de raft, publicitate, restituirea mărfurilor nevândute. Am eliminat aceste bariere, iar astăzi produsele românești au acces mai ușor pe rafturile supermarketurilor,” a spus liderul liberal.

Proiect prioritar: Drumul expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea-Drăgășani-Găneasa

Un alt punct central al declarației lui Cristian Buican a fost legat de infrastructura județului Vâlcea. Deputatul a evidențiat importanța drumului expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea-Drăgășani-Găneasa, vital pentru dezvoltarea economică a județului.

Acest drum expres este singura șansă de a repune județul Vâlcea pe harta economică a României și Europei. Sunt cel care a convins premierul Nicolae Ciucă să aprobe acest proiect. Din păcate, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oprit studiul de prefezabilitate fără nicio justificare,” a declarat Buican.

El a promis că va continua să insiste pentru reluarea acestui proiect, criticând lipsa de implicare a social-democraților: „PSD nu a făcut niciun demers concret pentru a pune în practică acest drum, deși noi l-am inclus în strategia națională și am început studiile necesare.

Diferențe între parlamentarii PNL și PSD

Cristian Buican a comparat activitatea parlamentară a PNL cu cea a PSD, subliniind că parlamentarii liberali au venit cu inițiative legislative clare și au făcut un raport scris al activității lor pentru cetățeni:

„Colegi mei din PSD, timp de patru ani, nu au produs nicio lege. Diferența între noi este că noi, liberalii, am demonstrat prin fapte și proiecte concrete că putem aduce schimbări reale pentru județ,” a punctat Buican.

Priorități pentru viitor

Liderul PNL a promis că va continua să sprijine proiectele legate de educație, sănătate și dezvoltare rurală, menționând realizările din perioada guvernării liberale:

„Am creat programe importante pentru toate localitățile, indiferent de culoarea politică. Acest lucru îl vom face în continuare,” a încheiat Buican.

Cristian Buican, candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților la alegerile din 1 decembrie, a încheiat conferința de presă lansând un apel către cetățeni să susțină inițiativele liberale, subliniind că acestea vizează modernizarea Vâlcii și bunăstarea tuturor locuitorilor.

Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Vâlcea

Realizat de SC  FREEKREATOR SRL Rm. Vâlcea,

Cod AEP:  11240002

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *