Duminică, 24 noiembrie 2024, România a intrat în istorie, dar nu cu mândrie, ci cu o furie care a erupt din măruntaiele unei societăți sătule de corupție, minciună și incompetență. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale sunt mai mult decât o surpriză electorală. Sunt o condamnare definitivă a clasei politice care, timp de peste trei decenii, a tratat această țară ca pe o pradă, nu ca pe o responsabilitate.

Călin Georgescu, un simbol al pericolului rusofil, ocupă primul loc. PSD, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, nu reușește să intre în turul doi. O țară întreagă asistă, șocată, la spectacolul dezintegrației sistemului politic clasic. Și, în mijlocul acestui haos, Elena Lasconi, un outsider neașteptat, reușește să își croiască drum spre finală. Ce demonstrează toate acestea? Simplu: că societatea românească este furioasă, dezamăgită și hotărâtă să pedepsească.

Falimentul clasei politice: o lecție dură

Această furie nu a apărut ieri. Este rezultatul decadelor de ignoranță, aroganță și incompetență din partea unei clase politice care a transformat România într-un laborator al mediocrității și al corupției. Instituțiile statului sunt populate de personaje incapabile, care nu își pot susține nici măcar un discurs coerent, darămite să administreze un minister sau să conducă o țară. România a fost condusă, de zeci de ani, de lideri care au ridicat în funcții „țiitoare,” nepoți și amici de partid, în timp ce cetățeanul de rând a fost lăsat să se zbată între facturi și promisiuni false.

Sistemul politic a devenit o mafie instituționalizată, unde accesul la fondurile publice reprezintă singurul scop al celor ce aspiră la funcții înalte. Statul nu funcționează. Politicienii au dezvoltat un hibrid între prostie și aroganță – o „idiocrație” care domină sistemul și paralizează orice șansă de reformă. Iar cetățenii văd asta. Văd cine sunt acești miniștri, acești lideri, acești șefi de partid. Văd că sunt gângavi, fără studii, fără idei, fără morală. Și reacționează: prin vot antisistem.

Călin Georgescu, virusul vulnerabilității românești

În această atmosferă de furie generalizată, un personaj precum  Călin Georgescu a găsit un teren fertil. Este candidatul perfect pentru un stat slab și o societate furioasă: manipulator, abil în a vinde iluzii, periculos în agenda sa rusofilă. Voturile pentru el nu sunt doar o tragedie electorală, sunt o amenințare directă la adresa securității naționale. Dar cum a ajuns România să fie atât de vulnerabilă? Prin decenii de corupție, nepăsare și ignoranță strategică, care au slăbit toate instituțiile statului și au deschis larg ușile influenței externe.

Klaus Iohannis: simbolul nesimțirii și trădării

În mijlocul acestui dezastru, Klaus Iohannis, președintele care trebuia să fie un garant al stabilității și al democrației, s-a transformat într-un simbol al aroganței și al trădării. Promisiunile de reformă au fost abandonate în favoarea confortului luxos, iar țara a fost lăsată să se scufunde în haos. Timp de zece ani, Iohannis a fost un președinte absent, preocupat mai mult de vacanțele sale și de imaginea proprie decât de realitatea unei țări care se prăbușea sub greutatea corupției și a incompetenței.

Elena Lasconi: o rază de speranță într-un ocean de deznădejde

În acest peisaj sumbru, Elena Lasconi apare ca o figură surprinzătoare. Este imperfectă, nepregătită în multe privințe, dar are un avantaj uriaș: nu este coruptă. Într-o țară în care furtul din bani publici este aproape o tradiție, integritatea ei reprezintă o șansă rară pentru o politică mai curată. Deși susținută de USR, Lasconi pare să fie încă un outsider, o persoană care nu a fost înghițită complet de mecanismele murdare ale sistemului.

Lasconi nu este o soluție miraculoasă. Dar reprezintă o șansă de regenerare, un început. Alegerea ei în turul doi este mai mult decât o opțiune electorală – este un test pentru societatea românească, un test care ar putea decide direcția în care va merge această țară.

Prin urmare, aceste alegeri nu sunt doar despre cine va fi președinte. Sunt despre supraviețuirea României ca stat democratic și suveran. Și, dacă nu vom înțelege asta acum, s-ar putea ca următoarea generație să nu mai aibă pentru ce lupta.