Gueye Mansour are carnetul reţinut la finalul jocului de la Pecica şi riscă o suspendare drastică

La finalul jocului din etapa 12 a Seriei C4,  Progresul Pecica – Flacăra Horezu 3-1, arbitrul central Vlad Inoan (Floreşti) i-a reţinut  carnetul de joc atacantului oaspeţilor, Mansour Gueye, acuzând că senegalezul l-a înjurat pe tunelul de acces spre vestiare. Centralul a făcut raport suplimentar despre acest incident, astfel că Mansour riscă o sancţiune drastică şi probabil nu va mai juca în acest tur, din care mai sunt de disputat trei etape.

Senegalezul neagă că ar fi înjurat şi acuză centralul clujean că are un comportament nedecvat. „Eu nu am înjurat arbitrul, i-am cerut frumos doar să discute cu noi, dar nici nu ne-a băgat în seamă, i-am spus că are un aer superior faţă de noi, jucătorii. Mi-a dat şi un galben în timpul jocului, după ce l-am întrebat cum a dat aut la o fază şi urma să stau o etapă după acea sancţiune. Tot acest Inoan ne-a arbitrat şi la Horezu când am jucat cu Poli şi l-a fel a făcut. Cred că turul este încheiat pentru mine, asta este situaţia” a spus senegalezul

Gueye Mansour este nemulţumit şi de faptul că la Flacăra nu există un conducător care să ia atitudine contra arbitrajelor potrivnice. „La această echipă trebuie şi o conducere, un director sportiv, manager, la meciuri mergem doar jucătorii şi antrenorii! Toţi conducătorii adverşi pun presiune pe arbitri, iar noi suntem mereu dezavantajaţi, suntem taxaţi cu penalty la orice fază. Când avem o problemă, nu avem cu cine vorbi, nu există un  manager sau director sportiv, noi jucătorii tragem de noi, dar este greu. I-am spus azi aceste lucruri primarului Nicolae Sărdărescu, nu e deloc normal ca antrenorul-jucător să umble să legitimeze şi jucătorii noi. Nu ne mai gândim la promovare, este închis acest subiect. În iarnă discutăm despre rămânerea mea la Flacăra, eu am oferte, dacă clubul vrea să rămân, atunci discutăm şi rămân, dacă nu, atunci ne despărţim” a mai anunţat Mansour.

Seneglezul era oricum suspendat pentru jocul din etapa viitoare, când Flacăra joacă acasă cu Dumbrăviţa, pentru cumul de cartonaşe galbene.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *