Popescu Piedone și Mircia Gutău, grandomanie la pătrat | La Râmnic lipsește un Nicușor Dan care să-l înfrunte pe primar

Când vorbim de grandomanie, ne referim strict la atitudinea grosolană a cuiva care are o părerea prea bună despre acesta, bucurându-se repetitiv la orice laudă care i se aduce în spațiul public.

Este, totodată, și o dependență incurabilă odată ce a fost „activată”. Fiecare dintre noi cunoaște o persoană sau două în viața noastră care suferă de această condiție, dar nu putem ignora politicienii care au acces la fondurile publice și care, din nefericire, își finanțează grandomania.

Cine este mai „grando”? Piedone sau Gutău?

Dacă măsurăm puterea efectivă de influență politică, Piedone este, totuși, ceva mai influent. Este primarul sectorului 5 din capitala României, București.

În ultimul timp a apărut zilnic la aproape toate televiziunile naționale, nu că și-ar demonstra influența prin acest considerent, dar este un om mai mare când vorbim de popularitatea națională.

Mircia Gutău a reușit să facă un pic de scandal la televiziunea paralelă din România, adică Realitatea TV. Au mirosit până la urmă jurnaliștii televiziunii stilul exploziv și nerușinat al primarului, astfel folosindu-se de grandomania acestuia pentru un pic de audiență.

Cei doi se aseamănă mai mult decât se diferențiază.

Anii de pușcărie, numitor comun pentru cei doi primari

Piedone a finalizat liceul la vârsta de 32 de ani.

Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv Cristian Popescu Piedone la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul tragediei de la Colectiv, în urma căreia au murit 65 de persoane.

Primar al Sectorului 4 la acea vreme, Piedone a fost acuzat că a semnat autorizația de funcționare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu.

Conform motivării deciziei instanței, Piedone a comis infracțiunea de abuz în serviciu, încălcând Codul Fiscal și legea administrației publice locale. Pe 21 iunie 2023, acesta a fost eliberat după ce a executat doar un an și o lună din condamnarea care deja fusese înjumătățită de la 8 ani și 6 luni la 4 ani.

Imediat după eliberarea din închisoare, începând cu data de 28 iunie 2023, Piedone a devenit beneficiarul unei indemnizații lunare de 20.700 de lei și de o majorare de 50% din indemnizația lunară de bază, adică 10.350 de lei, totalul fiind de peste 31.000 de lei, se arată printr-o dispoziție a Primăriei Sectorului 5, semnată de însuși Cristian Popescu Piedone.

Primarul Gutău, istoric întunecat cu legea.

Mircia Gutău a fost condamnat definitiv, în urmă cu 14 ani, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare.

Fusese acuzat de procurorii DNA că a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediari, pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Gutău a fost eliberat condiţionat în septembrie 2011, după doi ani petrecuţi în puşcărie. În 2014 el a fost, din nou condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. După contopirea pedepselor, el a rămas în libertate.

Primarul Gutău
Primarul Gutău

În cel de-al doilea dosar, primarul Gutău a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, stabilind un prejudiciu de 100.000 de euro pentru achiziționarea de componente pentru construcția unor locuri de joacă.

Procurorii stabiliseră că licitația a fost trucată de la început: primarul si proprietarul companiei care avea să fie contractată și care era și nașul lui Gutău s-au deplasat în Bulgaria unde au stabilit ce produse vor achiziționa.

După vizită, Primăria Râmnicu Vâlcea condusă de Gutău a cumpărat mobilierul pentru mai multe spații de joacă de trei ori mai scump decât prețul inițial.

În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, iar în aprilie 2018 instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului de luare de mită, Gutău fiind achitat definitive. Mircia Gutău a dat în judecată statul român, cerând daune morale și materiale de 10,5 milioane de euro.

Amândoi au câte un fiu pe nume „Vlad” implicat în „șmecherii”

Vlad Gutău

Investiția totală în cele două complexuri rezidențiale, în care e implicat fiul lui Mircia Gutău, este de circa 13-19 milioane de Euro. Iar prețul de vânzare de circa 23-29 milioane de Euro.

Totodată cu Gutău, familia sa o duce foarte bine din punct de vedere material. Dintr-un salariu de 900 euro, Gutău Junior a ajuns să facă blocuri de zeci de milioane de euro în Râmnicu Vâlcea, zona de „expertiză” a tatălui.

Fiul primarului, Vlad Gutău, a ajuns unul dintre cei mai de succes investitori de imobiliare din localitate. Dintr-un salariu de consilier parlamentar, a ajuns să domine zona imobiliarelor, așa cum fac și mulții alții.

Vlad Piedone

Vlad Popescu Piedone (PUSL) și-a depus luni la Biroul Electoral candidatura pentru Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al partidului fondat de Dan Voiculescu, mogulul care a fondat trustul Antenelor. Vlad Popescu Piedone este fiul lui Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5 și candidat la Primăria București.

Vlad Popescu Piedone (34 de ani) este acum deputat PSD, partid care nu a anunțat nici un candidat la Primăria Sectorului 5. În acest moment, singurul contracandidat anunțat al lui Piedone jr. este Andrei Dimitriu (USR – Alianța Dreapta Unită).

Potrivit ziare.com, Piedone junior a obținut în decembrie 2020 un mandat de parlamentar pe listele PSD, după o negociere în trei: Cristian Popescu Piedone (tatăl său) – Marcel Ciolacu – Dan Voiculescu. Mai întâi, Piedone a bătut palma cu Dan Voiculescu și a candidat la Primăria Sectorului 5 sub sigla PPUSL, partidul fondat de patronul Antenei 3. Apoi, în schimbul susținerii media, Marcel Ciolacu a oferit câteva locuri eligibile pe listele PSD pentru oamenii de încredere ai lui Voiculescu.

La Râmnicu Vâlcea nu avem un Nicușor Dan care să-l înfrunte pe primarul Gutău

La București, Nicușor Dan candidează independent și este varianta multor bucureșteni de încredere. Domină sondajele așa cum a dominat din punct de vedere administrativ pe timpul mandatului său.

Comparând flerul lui Nicușor dan și stilul caracteristic al lui Piedone, nu putem decât să sperăm că fiecare oraș din România va avea câte un candidat de acest fel, măcar din considerentul studiilor și transparența veniturilor sale, fără antecedente penale.

În Râmnicu Vâlcea lipsește un candidat precum Nicușor Dan pentru primăria orașului. Totuși, trebuie să recunoaștem că primarul din București a început cu dreptul candidatura, având în vedere că deja și-a demonstrat „potența” administrativă în ultimii patru ani de zile.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *