Ciobanii ungureni care s-au aşezat pe meleagurile Vaideeniului, veniţi dintr-o Transilvanie stăpânită de unguri şi apoi de austrieci au fost bogaţi sub toate regimurile. De când se ştiu sunt crescători de oi şi vite şi spun, cu mândrie, că îşi iubesc animalele ca pe cel mai de preţ dar, pentru că ele aduc mâncare pe masă şi bunăstare în casă. Ciobanii din Vaideeni sunt specialişti în brânză de burduf, iaurt ţinut în putini din lemn, lapte mare, caş şi caşcaval de Vaideeni, dar şi recunoscuţi pentru tocanul de oaie. Bucatele tradiţionale au ocupat din cele mai vechi timpuri un loc de cinste pe mesele marilor boieri ispravnici ai Olteniei, însă nici unul dintre produsele animaliere din Vaideeni nu a fost omologat şi nu poartă încă patentul zonei.

Situată într-un peisaj de vis, la poalele munţilor Căpăţânii, pe valea superioară a Luncavăţului, Vaideeni este prima localitatea pe care acest râu o străbate, la coborârea din munte. Este o aşezare renumită pentru istoria sa zbuciumată, considerată a fi printre cele mai frumoase localităţi ale judeţului datorită peisajului mirific, dar şi datorită hărniciei oamenilor de aici.

Localitatea este menţionată însă şi sub numele „Vai de Ei” într-un document scris lui Radu cel Mare, în urma procesului pentru un munte care a avut loc între locuitorii din Măldăreşti, Bârzoteni şi Cândoi pe de o parte şi locuitorii din „Vai de Ei”, pe de altă parte. În cele din urmă li s-a dat câştig de cauză celor din „Vai de Ei”, spunându-se că „au fost stăpâni netulburaţi de nimeni, din moşi strămoşi, pe aceste plaiuri”. Comunitatea a luat naştere în urma venirii din Ardeal a mai multor familii de oieri, în principal din Mărginimea Sibiului, pe motivul asupririi naţionale, oprimării religioase şi a persecuţiilor împotriva românilor din acea zonă. Păstorii ardeleni care s-au aşezat în satul „Vai de Ei”, datorită spiritului lor liber izvorât din meseria lor de păstori transhumanţi, dar şi din faptul că erau buni gospodari şi economi, păstrători ai tradiţiilor şi obiceiurilor, au influenţat locuitorii din jur, făcându-i să-i imite şi fiindu-le drept atât în creşterea vitelor, cât şi în viaţa de zi cu zi. Astfel, încet, încet, diferenţele dintre băştinaşi şi cei veniţi au dispărut: „Românii ardeleni erau consideraţi o naţiune tolerantă, iar această libertate nu era îngăduită de asupritorii unguri şi saşi. Au fost supuşi suferinţei şi determinaţi să-şi părăsească plaiurile natale şi să se mute la fraţii lor, peste Carpaţi. Faptul că foarte mulţi au ajuns în zona Olteniei, stabilindu-se în cele din urmă aici s-a datorat şi înlesnirilor acordate prin legiuirile date la vremea respectivă şi prin scutiri de bir, pentru o perioadă bună de timp. O dată aşezaţi, au început să se căsătorească unii cu alţii şi s-a făcut armonizarea între cele două sate, de rumâni şi unguri într-un singur sat, Vaideeni. Bogăţia comunităţii a fost dată de creşterea numărului de păstori şi a numărului de vite, acesta fiind un puternic impuls, la început, pentru trocul de mărfuri”, este de părere primarul Daniel Băluţă.