Activitate intensă la Apavil Centru Vest

SC  APAVIL  SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 20 – 24 martie 2017 o serie de activităţi în întreaga arie de operare. Au fost remediate 2 avarii la reţeaua de apă pe strada Calea lui Traian din oraşul Băbeni şi în comuna Păuşeşti.

Au fost realizate o serie de lucrări punctuale :

–    s-au verificat şi s-au curăţat căminele de racord din Băile Govora şi Buneşti;

–    s-au verificat şi s-au curăţat căminele staţiile de repompare Nicolae Bălcescu şi Şirineasa;

–    s-au executat lucrări de schimbare piese defecte branşamente apă în satele Teiuşu şi Răpăneşti din comuna Buneşti, Buzdugan, Talvaci şi Văleni din comuna Păuşeşti, Gurişoara din comuna Mihăeşti şi pe străzile Tudor Vladimirescu, Pieţii, Mărăşti şi Viorelelor din oraşul Băile Govora;

–    s-a trecut la spălarea reţelei de apă potabilă din satul Răpăneşti, comuna Buneşti;

–    s-a igienizat şi asigurat zona de protecţie sanitară la rezervorul de înmagazinare apă Palagine din oraşul Băile Govora;

–    s-a urmărit în permanenţă funcţionarea echipamentelor la staţiile de pompare din cadrul Sectorului Govora (Păuşeşti – Otăsău şi Buneşti), la staţiile de epurare de la Mihăeşti şi Buneşti şi a staţiilor de repompare din Păuşeşti – Otăsău şi Buneşti;

–    au fost verificaţi parametrii apei potabile furnizate în Sistemele Govora, Mihăeşti, Buneşti, Păuşeşti – Otăsău şi Frânceşti, ca şi ai apei menajere descărcate în pârâul Govora;

–    s-a urmărit în permanenţă funcţionarea echipamentelor la staţiile de apă Predeşti şi Corbi (comuna Nicolae Bălcescu), a staţiei de epurare Valea Bălceasca, a staţiei de apă Şirineasa şi a staţiilor de epurare Şirineasa şi Slăviteşti, a staţiilor de pompare şi repompare apă potabilă SP1 – Romani, SP2 – Pădureţu din oraşul Băbeni;

–    s-a asigurat buna funcţionare a reţelei de canalizare Corbi – Rotăreşti (comuna Nicolae Bălcescu);

–    s-a asigurat calitatea apei şi buna funcţionare a STAP Şirineasa;

–    s-au golit manual căminele staţiilor de repompare apă uzată nr. 10 şi 17 din comuna Nicolae Bălcescu;

–    s-a monitorizat reţeaua de apă a oraşului Băbeni pentru îndepărtarea posibilelor pierderi de apă;

–    s-au mutat materialele, sculele şi uneltele formaţiei de intervenţie, de la vechiul sediu situat pe strada Dragoş Vrânceanu, la noul sediu din cadrul staţiei de epurare ape uzate Băbeni;

–    s-au înlocuit robineţi defecţi în comunele Şirineasa şi Nicolae Bălcescu, precum şi în oraşul Băbeni;

Tot în cursul săptămânii trecute, au fost verificate şi înlocuite apometre în toata aria de operare, acolo unde acestea nu corespundeau din punct de vedere  metrologic sau erau deteriorate.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *