Nanu, în discuţii avansate cu Pandurii

Antrenorul Ştefan Nanu a condus sâmbătă primul antrenament al echipei de Liga a II-a, Pandurii Târgu Jiu. Tehnicianul stabilit de ani buni la Vâlcea a mers la Târgu Jiu să discute şi a pus nişte condiţii, pentru a semna contractul. Dacă Marin Condescu va îndeplini acele condiţii, Nanu va semna cu Pandurii, iar în caz contrar va reveni la Vâlcea, pentru a se alătura proiectului SCM.
”Eu am doi copii mici, e greu să plec de acasă, plus că mi-am dat acordul pentru un alt proiect la Vâlcea, unde vreau să preiau o grupă de copii. Am discutat cu cei de la Pandurii, urmează şedinţa AGA, să vedem ce se stabileşte, dar trebuie luat totul de la zero”, a spus Ştefan Nanu. Acesta l-a luat la Târgu Jiu şi pe juniorul Cosmin Iana de la Hidro, component al naţionalei Under 15.
Originar din Filiaşi, fostul fundaşul dreapta Ştefan Nanu a evoluat la Electroputere Craiova, Farul Constanţa, Rapid Bucureşti, Vitesse Arnhem, Steaua Bucureşti şi Oţelul Galaţi, iar la echipa naţională a bifat şapte selecţii. În cariera de antrenor a pregătit pe Minerul Motru, Minerul Costeşti, Farul Constanţa şi mai multe echipe de juniori din Olanda.
Fosta prim-divizionară s-a reunit luni la Târgu Jiu, fără antrenor şi cu 22 de jucători, majoritatea dintre ei proveniţi de la cea de juniori. Printre componenţii din vechea gardă se regăseşte şi fundaşul Samson Nwabueze, care a evoluat la CSM Rm.Vâlcea.