Vasile Ilinca: ”Cozia este interesată să promoveze!”

După ce a pregătit ultimii şase ani pe Flacăra, antrenorul Vasile Ilinca a preluat din această vară pe Cozia Călimăneşti, pe care speră să o ducă în Liga a III-a.  La Cozia, pentru prima dată în ultimul deceniu s-a mişcat ceva şi la echipă au ajuns jucători precum Ceapă, Răcăreanu, Ciocotoiu, Al.Chiripuş, M.Chiripuş, Marinaş, Marinescu, L.Săraru, Schineteie, I.Săraru sau juniorul Tisoaica. Un semn clar că, pentru prima dată în ultimii ani, Călimăneştiul doreşte să facă pasul spre fotbalul profesionist.

”Sunt câteva echipe bune, Călimăneşti, Horezu, Dăeşti, Orleşti, Băbeni. Cozia este interesată să promoveze, este posibil să mai luăm doi jucători, mai caut un atacant şi un mijlocaş central. Sunt condiţii bune la Călimăneşti, asigurate de Andrei Vasile şi Primărie. Am stat şase ani la Horezu, dar nu sunt dezamăgit că am plecat de acolo” a anunţat Vasile Ilinca. Pe lista de transferuri a Coziei se mai află şi fostul portar de la Şirineasa, Iustin Teodorescu, care a declinat deja oferte de la FC Voluntari II şi Flacăra.

În ultimul test din această vară, Cozia a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-0 pe ACSO Filiași, care activează în Liga a III-a. Golurile celor de la Călimănești au fost marcate de Ceapă (3) și Schinteie.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *