Gabriel Ţolea: „Avem nevoie de o flexibilitate mărită în accesarea banilor europeni

Primarul de la Mălaia spune că absorbţia fondurilor europene este la pământ. Se constată o complicare şi, în acelaşi timp, o particularizare deloc benefică pe anumite domenii, astfel încât fondurile nu pot fi accesate. Din punctul de vedere al primarului absorbţia fondurilor europene va fi în continuare o problemă cu care se vor confrunta administraţiile locale: „Mălaia se poate plia la limita condiţiilor impuse de Uniunea Europeană. Dintre cele 89 de localităţi ale judeţului le numărăm pe degete pe cele care au reuşit să prindă punctajul, în vederea finanţării. Pentru noi un exemplu poate fi succesul Poloniei în absorbţia de fonduri europene, model care nu a putut fi urmat de România, pentru că la ei legislaţia este simplă. Mai mult, la noi toate sunt de-a-ndoaselea. Avem nevoie de o flexibilitate mărită în accesarea banilor europene, şi nu există o strategie în acest sens. Nu se alocă localităţilor fonduri într-o anumită ordine. Mi se pare normal ca, într-o localitate să se înceapă mai întâi cu lucrările pentru înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare şi abia apoi să se toarne asfalt pe uliţe. O căruţă de bani se aruncă pe „apa sâmbetei”, în acest sens. Se asfaltează şi după doi ani se intervine, distrugând asfaltul pe drumul respectiv pentru demararea lucrărilor de înfiinţare a reţelei de apă şi canalizare. Avem sechele pe care nu le vom vindeca. Cu toate acestea, eu sunt cu ochii pe fondurile europene, din cauza faptului că am o altă culoare politică. În prezent lucrăm la întocmirea documentaţiei pentru satul Mălaia în vederea înfiinţării reţelei de apă, canalizare şi modernizarea drumurilor prin asfaltare, proiecte pe care le vom depune pentru atragerea fondurilor europene. Va fi un proiect greu, deoarece este dificil să găseşti soluţia tehnică, din cauza reliefului”, ne-a declarat primarul liberal din Mălaia, Gabriel Ţolea.
În toate cele trei satele este nevoie de un proiect pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare
Gabriel Ţolea a mai precizat că reţeaua de apă funcţionează în toate cele trei sate ale localităţii, însă problema este că apa nu este potabilă: „Satul Mălaia este acoperit în procent de 80% de reţeaua de apă. Proiectul cuprinde modernizarea reţelei, dar şi extinderea sistemului, fiind vorba de extremităţi care s-au dezvoltat, unde au apărut pensiuni, care trebuie şi ele racordate la reţea. În satul Ciungetu avem reţea în procent de 70%, însă aici va trebui să înfiinţăm altă sursă de apă, deoarece cea existentă nu are suficient debit. Satul Săliştea este acoperit de reţea, dar sistemul existent, înfiinţat în urmă cu 46 de ani nu mai este fiabil, ceea ce însemnă că şi în acest sat trebuie introdusă o nouă reţea de apă. Astfel, în toate cele trei sate avem nevoie de un proiect privind introducerea reţelei de apă şi canalizare”, declară primarul Gabriel Ţolea.
Claudia Şchiopu