Duminică seară, în sala Rapid, HCM Râmnicu Vâlcea a făcut un joc excelent și a fost la un pas de o mare surpriză,  pierzând greu, 24-27 cu campioana CSM București, formație care activează în grupele Ligii Campionilor!

Într-un joc în devans din etapa 8 a Ligii Naționale, HCM a fost la un pas să detoneze bomba în Sala Rapid, pe terenul marii favorite la câștigarea titlului, CSM București, formație garnisite cu vedete internaționale. Vâlcea este prima echipă din Liga Naţională care a venit să joace handbal cu CSM Bucureşti, în actualul sezon, iar acest lucru s-a văzut din determinarea şi ambiţia cu care şi-a apărat şansele în Sala ”Rapid”. Până duminică seara, campioana României a avut doar şapte meciuri de antrenament pe plan intern, dar cu această ocazie a fost nevoită să se întrebuinţeze serios pentru a câştiga toate cele 3 puncte.

Fostul antrenor al campioanelor, actualul tehnician al HCM Rm. Vâlcea, Aurelian Roșca, a gândit excelent jocul formației sale și a anihilat-o aproape complet pe Cristina Neagu.

Vâlcea a făcut un joc bun și în prima parte, dar s-a lovit de portarul Jelena Grubisic, care a avut peste 60 la sută procentaj de reușită! La pauză, CSM conducea cu 17-11, apoi s-a distanțat la 20-12, în minutul 41. Vâlcea a revenit incredibil cu bielorusa Vasileuskaya (FOTO) de neoprit în atac și s-a făcut 22-21, cu opt minute înaintea finalului. Doar două goluri marcate de bucureștence, și nu mai puțin de 9 primite!

HCM a avut chiar posibilitatea să egaleze, a avut atacul la 23-24, dar arbitrele au fluierat un fault în atac, deși două dintre jucătoarele CSM-ului se aflau în semicerc! Pe final, Isabelle Gullden a pus capăt emoțiilor, ducând echipa la trei goluri diferență. S-a terminat 27-24 și CSM București rămâne cu punctaj maxim în Liga Națională.

HCM are 12 puncte după șapte jocuri și ocupă un meritoriu loc 3, fiind în luptă pentru obiectivul propus, clasarea pe podium și calificarea în cupele europene.

Miercuri, de la ora 17,00, în Sala Sporturilor Traian, HCM Râmnicu Vâlcea întâlnește echipa lui Gheorghe Tadici, HC Zalău.

HCM: Blazek, Razum, Ciucă – Vasileuskaya 9, Glibko 3, Florica 3, Khouildi 2, Craiu 2, Gavrilă 1, Băcăoanu 1, Krnic 1, Lopez 1, Vukcevic 1, Badea, Tănasie. Antrenor: Aurelian Roșca

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *