Propunere de arestare preventivă de 30 de zile pentru primarul comunei Prundeni, Ion Horăscu

Horăscu a fost reţinut pentru 24 de ore ieri, în urma percheziţiilor efectuate la primăria Prundeni şi la trezoreria Drăgăşani. Primarul PSD este acuzat de de luare de mită, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorii au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 ore, şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Horăscu Ion (primar al comunei Prundeni) cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu, deturnare de fonduri, fals intelectual şi uz de fals. În cursul zilei de astăzi, inculpatul Horăscu Ion (aflat în stare de reţinere) urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, se reţine următoarea situaţie de fapt:
În perioada 2009 – 2010, inculpatul Horăscu Ion, în calitate de primar al comunei Prundeni, a primit de la B.V.S., în două rânduri, sume de bani, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru a asigura încheierea și executarea, unor contracte de achiziție publică între UATC Prundeni și societățile reprezentate de B.V.S.
În anul 2015, inculpatul Horăscu Ion, în calitate de primar, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor legale în legătură cu încheierea și executarea unui contract având ca obiect „Reparații edilitare la Căminul Cultural Prundeni”, încheiat între UATC Prundeni și o societate comercială, inculpatul asigurând nejustificat plata sumei totale de 40.000 lei către respectiva societate, în baza unor facturi fiscale emise în fals de către această.
Totodată, în anul 2015, în aceeași calitate de primar al comunei Prundeni, inculpatul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu conform dispoziţiilor legale în legătură cu lucrările la obiectivul „Reabilitare Centrul Multifuncțional Călina” dispunând plata nejustificată a sumei totale de 35.000 lei către o societate comercială.
Tot, în anul 2015, în aceeași calitate, inculpatul Horăscu Ion, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu conform dispoziţiilor legale în legătură cu încheierea şi derularea contractului de execuţie lucrări având ca obiect „Lucrări calamităţi – Refacere platformă drum forestier, Refacere platformă drumuri de interes local, Refacere reţea de canalizare pe raza com. Prundeni, jud. Vâlcea” încheiat cu o societate comercială, efectuând plăţi nelegale în sumă de 477.000 lei, în condițiile în care lucrările respective nu au fost efectuate.
În cadrul contractului de execuţie lucrări menţionat mai sus, o parte din suma de bani primită de U.A.T.C. Prundeni din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru obiectivele de infrastructură afectate de calamităţi, a fost folosită de către inculpatul Horăscu Ion, în alte scopuri, schimbând destinația fondurilor, valoarea totală a sumelor folosite în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocate, fiind de 653.565,16 lei.
De asemenea, în anul 2015, după ce U.A.T.C. Prundeni, în baza H.C.L. nr. 37/14.07.2015 şi O.U.G. nr. 2/2015, a încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice Convenţia de împrumut pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din programele naţionale, primind astfel finanţare în sumă totală de 1.534.562 lei, inculpatul, în calitate de primar al com. Prundeni și ordonator principal de credite, a schimbat destinaţia fondurilor băneşti în valoare de 1.410.562,05 lei, folosindu-le în alte scopuri.
Pentru a face posibilă plata sumei menţionate şi a da aparenţa de legalitate că suma este folosită în scopul declarat corespunzător destinației creditelor bugetare, inculpatul Horăscu Ion a întocmit în fals documentele specifice decontării investiţiilor prin înscrierea unor date eronate, care conţineau informaţii fără legătură cu obiectul angajamentelor legale achitate.
În luna august 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpatul Horăscu Ion în calitate de primar al com. Prundeni a achitat către bugetul de stat suma de 86.436 lei din fondurile comunei Prundeni, pentru a stinge executarea silită pentru debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, utilizând astfel creditele bugetare ale comunei Prundeni în alte scopuri decât cele legate de activitatea unităţii administrativ-teritoriale, obţinând astfel un folos necuvenit şi cauzând o pagubă comunei Prundeni în sumă de 86.436 lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *