In VACANTA cu masina! Sfaturi pentru o calatorie perfecta

Nu exista indoiala, caci excursiile cu masina sunt grozave! Fie ca dormi in hoteluri de cinci stele, fie ca mergi cu cortul pe o plaja sau undeva la munte, acest gen de vacante raman in amintire drept adevarate aventuri. Sa poti sa te trezesti oricand si sa pleci oriunde, spre urmatoarea destinatie, cuprins de placerea aventurii. Tine de tine sa alegi destinatia, cand va fi plecarea si ce buget de calatorie vei avea. Insa, in functie de tipul de calatorie, e indicat sa tii cont de cateva lucruri care te vor ajuta pe parcurs.
Considera urmatoarele ponturi ca fiind ghidul tau despre ce trebuie sa ai in vedere cand pleci intr-o astfel de excursie
- O harta, dar digitala
Este util sa folosesti, de exemplu, Google Maps. Introdu punctul de plecare si destinatia chiar daca ai idee care ar fi traseul sau poti sa ceri indicatii de pe drum, insa o harta digitala te va ajuta sa eviti punctele foarte aglomerate, sa estimezi ora la care vei ajunge la destinatie si, in plus, e o metoda sigura de a nu te rataci. De asemenea, poti sa vezi daca te afli aproape de un punct de interes pe care nu l-ai vazut la inceput, dar pe care ti-ar placea sa il vizitezi. Daca vrei sa parcurgi trasee captivante, gasesti mai multe detalii aici, cu destinatii interesante in Europa.
- Tipul de masina
De ce tip de masina ai nevoie, depinde de destinatiile in care iti doresti sa ajungi si de cati oameni vrei sa iei cu tine. Daca vei merge in zone muntoase, este indicat sa optezi pentru un 4×4. In cazul in care calatoria va fi una lunga, de cateva saptamani sau chiar luni, poti opta pentru cumpararea unei masini second hand pe care sa o vinzi mai apoi. Verific-o inainte de a semna actele, deoarece poti intampina probleme si nu ai vrea ca autovehiculul sa se strice pe drum. Daca, totusi, se intampla sa ai surpriza unor defectiuni, se gasesc in multe locatii parcuri de dezmembrari auto, de unde poti cumpara piese de schimb ieftine si de calitate.
- Muzica la drum
Putine lucruri se combina atat de bine ca muzica si calatoriile cu masina. Vei avea la dispozitie foarte mult timp pentru a asculta formatiile si genurile de muzica preferate, asa ca, asigura-te ca ai descarcat suficienta muzica in playlist-ul tau. Este bine sa asculti si posturi locale de radio, pentru a auzi melodii noi.
- Alege drumuri mai putin circulate
Este adevarat ca autostrazile te ajuta sa ajungi mult mai repede dintr-un punct in altul, insa daca pleci in excursie cu masina merita sa te aventurezi si pe drumuri mai putin cunoscute tie. Ele iti permit sa admiri peisajul rural si sa ajungi in locuri cu adevarat interesante. Daca tot nu te grabesti, de ce sa nu faci o oprire la marginea unui lac, pentru o pauza de la condus si o sesiune de relaxare de la drum?
- Incearca ceva diferit in materie de mancare si cazare
E tentant sa stai in cele mai luxoase locuri si sa mananci ceea ce iti place cel mai mult, insa incearca si mancarea locala si alege din meniu ceva de care nu ai mai auzit. Pana la urma, s-ar putea sa fie unica sansa de a mai degusta anumite preparate. Cazeaza-te in locuri mai putin populare, intime, care iti pot oferi o experienta foarte frumoasa si poate vei avea ocazia sa cunosti si alti aventurieri ca tine!

- Despre tovarasii de calatorie
Calatoriile lungi cu masina pot lega prietenii noi sau pot strica prietenii mai vechi. Este un sentiment minunat cand pleci la drum lung cu cei mai buni prieteni, insa imagineaza-ti ca vei sta cate 6 ore,sau mai mult, cu ei in masina, intr-o situatie in care ti s-a stricat GPS-ul iar ei nu reusesc sa se orienteze pe harta. Iar pe de alta parte, sunt cu totii la fel de pasionati de istoria locala si de aventura ca tine? Abia asteapta sa ajunga in urmatorul punct atractiv sau in urmatorul bar?
- Siguranta, pe primul loc
Mergi pe drumuri mai mici, iesi din zona ta de confort si exploreaza-dar fii atent. Asculta sfaturile localnicilor, nu te indeparta foarte mult de civilizatie si spune mereu cuiva unde esti. Este bine sa ai in masina cativa litri de apa si o canistra de benzina de rezerva. Atentie insa, informeaza-te cu privirile la regulile tarii in care esti, deoarece in unele tari nu este permis sa ai in masina mai mult de o cantitate anume de benzina in plus.
Acum ca ai aflat ce este mai important, poti incepe sa iti faci bagajele si sa pregatesti masina de plecare. Daca esti precaut si iei in considerare factorii de risc, vei putea explora in voie si te vei bucura de o calatorie care va ramane pentru totdeauna in amintirea voastra, drept o aventura pe cinste!