EDITORIAL: Se poate şi mai rău?

Politica românească a ajuns într-o fundătură din care este aproape imposibil să mai poată fi curăţată de noroiul şi lăturile pe care şi le-a aruncat singură în cap, în ultimii ani.

Astăzi, oricine nu se aliniază directivelor este imediat marginalizat, iar în PSD, de exemplu, se trăieşte deja sub dictatura Dragnea. Cine s-a dovedit ceva mai vocal, la un moment dat s-a trezit pe dinafară, iar exemplele pot fi multe în acest sens: Tudose, Grindeanu, Bănicioiu, Ponta, Chirică, Ivan, Zgonea, Andronescu sau Firea. Victor Ponta scria recent, într-o postare de pe o reţea socială că toţi aceşti oameni au fost doar membri PSD şi au luptat doar pentru acest Partid – până când a fost trimis Dragnea de la PD Băsescu să îi numească „trădători”. Pe locul lui Ion Iliescu la Congresul PSD a stat Irina Tănase, pe locul lui Adrian Năstase şi Victor Ponta de la Guvern stă acum Viorica Dăncilă, pe locul de ministru de interne, ocupat cândva de Ioan Rus s-a aşezat acum şi nu se mai dă dusă Carmen Dan, iar gândirea economică şi fiscal-bugetară a ajuns de la Florin Georgescu la Darius Valcov! Se poate şi mai rău? Probabil că nu.

 

Guvernarea Dăncilă este treapta cea mai de jos unde poate cădea PSD, iar asta trebuie să ne dea serios de gândit asupra rezultatului care va fi înregistrat la următoarele alegeri. Dacă PSD nu scapă între timp ca prin minune de Dragnea şi camarila lui vom asista cel mai probabil la un vot masiv anti-PSD, care nu va ţine seama de faptul că nici în alte partide nu găsim oameni mai de soi, ci doar unii anti-Dragnea, care abia aşteaptă să pună mâna pe putere.

 

Deja s-a ajuns ca nimeni să nu mai poată accede la o funcţie înaltă la PSD dacă a fost doar social-democrat. Acum, numirile nu se fac decât cu un serios pedigree de la PD sau PRM, dar, cel mai sigur, originea din Teleorman este cea care poate garanta succesul unui politician.

Paradoxal, sunt unii politicieni la vârful PSD, dar şi unii baroni locali care nu mai pot fi daţi afară din instituţiile sau oraşele pe care le controlează decât cu mascaţii. Atât de mulţi bani au acumulat încât pot cumpăra fiecare vot, bucată cu bucată, pentru a-şi asigura majoritatea. La fel de ciudat este, însă, cloaca în care se scaldă acum partidul lui Dragnea, şi care va face ca următoarele alegeri să poată fi câştigate destul de uşor de oricine va veni cu un program solid de guvernare şi, mai ales, de oricine va şti să facă o campanie inteligentă anti PSD. Am ajuns să îl regretăm, mulţi dintre noi pe Băsescu, atunci când am dat cu ochii de Dragnea. Acum ne vom întreba insistent, în următorii doi ani: se poate şi mai rău decât atât?

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *