Ștefan Bogdan: „Ne dorim ca sărbătorile de iarnă să le facem în Casa de Cultură modernizată”

După şapte ani, modernizarea Casei de Cultură ar putea fi finalizată, după ce lucrările au fost reluate. Anunţul a fost făcut de primarul oraşului Băbeni, Stefan Bogdan, cel care a fost şi iniţiatorul acestui proiect, început în anul 2011, în primul sau mandat de primar. Proiectul a fost sistat o lungă perioadă de timp, din cauza „neseriozităţii” firmei constructoare, care nu s-a sinchisit să vină să monteze mobilierul şi să facă ultimele finisaje. Primarul Stefan Bogdan a preferat să taie răul de la rădăcină şi să rezilieze, împreună cu Compania Naţională de Investiţii, cea care se ocupă de proiect, contractul cu firma „păguboasă”. Astăzi, lucrările au intrat în linie dreaptă, astfel ca băbenarii ar putea face sărbătorile de iarnă în „casa nouă”, după mai bine de şapte ani: „S-a reluat procedura de achiziţie, a câştigat o firmă din Bujoreni care se mişcă foarte bine, şi ne dorim ca sărbătorile de iarnă să le facem în Casa de Cultură finalizată. Parcă a fost un proiect blestemat această Casă de Cultură. După şapte ani, în sfârşit se va finaliza şi această lucrare”, ne-a declarat primarul oraşului Băbeni, Ștefan Bogdan. În ceea ce priveşte investiţiile aflate în derulare, administraţia locală din Băbeni, are în derulare, pe final de an, modernizarea a 16 străzi: „Cred că, în maximum o lună vom finaliza acest proiect, dacă vremea ne va permite. Investiţia se va realiza cu bani din bugetul local, fonduri pe care le-am alocat în proiectul de buget de la începutul anului.  Totodată, am scos la licitaţie un proiect pentru modernizarea străzilor Ungureni-Români şi străzilor Unirii-Uzinei, investiţie care se va realiza tot din bugetul local. Acest proiect se va derula pe o perioadă de doi ani, anul acesta şi anul viitor. Bugetul local nu ne permite mari investiţii, dar încercăm să mişcăm lucrurile. În privinţa investiţiilor mai mari, vreau să menţionez că nu am renunţat la ideea amenajării unei baze de agrement, cu ştrand, lângă parcul central.  Veţi vedea că, în 2020, oraşul Băbeni va căpăta o altă înfăţişare. Dacă reuşim să asfaltăm şi cele două străzi, Uzinei şi Ungureni, atunci ne vor mai rămâne vreo şapte capete de străzi, şi închidem infrastructura de la Băbeni”, ne-a declarat primarul oraşului Băbeni, Ștefan Bogdan.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *