Căminul cultural din Milcoiu, modernizat cu bani din bugetul local
Proiectul pentru Căminul cultural, un proiect pierdut prin sertarele Companiei Naţionale de Investiţii, a fost readus în actualitate de primarul Daniel Muşat, el urmând să fie realizat cu bani din bugetul local. Primarul afirmă că la Compania Naţională de Investiţii există proiectul, depus încă de acum zece ani, pentru construirea unui cămin cultural la Milcoiu. Valoarea proiectului era, la data respectivă, de 18 miliarde de lei vechi, având un punctaj destul de mare, fiind printre primele proiecte clasate în vederea finanţării: „Eforturile noastre au fost în zadar, pentru că nici astăzi, după atâţia ani, nu avem fonduri pentru a finanţa această construcţie. Nu mă mai interesează lucrarea. Prima documentaţie am depus-o în primul mandat, apoi periodic, atunci când ceream informaţii despre proiect, îmi spuneau că trebuie să actualizez documentaţia. Ultima dată când am fost la Compania Naţională de Investiţii pentru a actualiza documentaţia am observat că mă costă 80 de milioane de lei vechi. În situaţia aceasta am renunţat la proiect. De atâţia ani am cheltuit bani pentru actualizarea documentaţiilor, în acest timp am făcut adrese şi memorii la toate instituţiile abilitate, rugându-i să înţeleagă faptul că localitatea Milcoiu nu are un cămin cultural. După atâţia ani de aşteptare am fost nevoit să fac din banii noştri o locaţie, pentru că nu aveam unde să ţinem o serbare cu elevii sau o întâlnire cu cetăţenii. Astfel în satul Tepşenari cu forţe proprii şi cu bani din bugetul local avem o mică locaţie unde putem organiza evenimentele. De fiecare dată ne chinuiam prin şcoli, prin clase, urcam copiii la serbări pe băncuţe, pentru că nu aveam o scenă. Căminul este un proiect pentru care s-a muncit, şi pentru care documentaţiile au costat bani. Actualizarea documentaţiilor însemna, din punctul meu de vedere, bani aruncaţi, şi am decis să renunţ, în situaţia aceasta. Când am întocmit documentaţiile pentru acest proiect, în localitate erau 160 de copii. În prezent mai avem 90 de copii, iar numărul lor este în scădere. Am văzut că şanse prea mari de a construi un cămin cultural prin Compania Naţională de Investiţii nu avem. Suntem printre puţinele localităţi din judeţ care nu au un astfel de imobil”, a declarat primarul din Milcoiu, Daniel Muşat.
Claudia Şchiopu