Dăeştiul, în formă pentru baraj!

În penultima etapă a play-off-ului Superligii, campioana Viitorul Dăeşti a spulberat cu 9-0 pe Chimia şi echipa lui Gabi Mangalagiu este în formă pentru barajul de promovare cu Real Bradu (Argeş)
După ce şi-a asigurat matematic titlul judeţean, Viitorul Dăeşti turează motoarele, în perspectiva barajul de promovare în Liga a III-a, în care va întâlni campioana din Argeş, cel mai probabil Real Bradu, lideră înaintea ultimei etape. Datele de disputare vor fi: 15 iunie, ora 18.00 (Argeş), respectiv 22 iunie, ora 17.30 (Dăeşti). „Important este că băieţii sunt sănătoşi, nu avem accidentări şi sper să nici nu avem până la jocurile de baraj. Ne gândim doar la promovare, echipa este montată, are valoare şi dacă joacă ce trebuie, nu vom avea probleme la baraj” a anunţat antrenorul Gabi Mangalagiu.
Ieşită din lupta pentru titlul judeţean, Minerul Costeşti a slăbit ritmul, a pierdut la Călimăneşti şi se concentrează probabil pentru finala cupei.
Continuă lupta pentru evitarea retrogradării în play-out, ultimele două clasate retrogradând direct, în timp ce locurile 3 şi 4 dau baraje de supravieţuire. Mihăeşti este deja condamnată, în timp ce Alunu, care ocupă penultima poziţie, s-a prezentat la Băbeni fără echipament de joc şi astfel va pierde la masa verde, iar şansele de a mai prinde barajul s-au redus drastic.
În Liga a IV-a, Seria Sud, lupta pentru promovare este foarte strânsă, cu Oltul Ioneşti (44 puncte), Minerul Berbeşti (44 puncte) şi Valea Mare (43 puncte). Având avantajul jocurilor directe cu Berbeşti, Ioneşti promovează dacă câştigă ultimele două etape, în care are jocuri relativ facile. În Liga a IV-a, Seria Nord, Băile Olăneşti (68 puncte) este ca şi promovată, în timp ce Păuşeşti Otăsău (62 puncte) se pregăteşte de baraj.
Finala fazei judeţene a Cupei României, Viitorul Dăeşti – Minerul Costeşti se va disputa miercuri, 5 iunie, de la ora 17.30 la Drăgoeşti. Cele două echipe s-au luptat în acest sezon şi pentru titlul judeţean, adjudecat de Viitorul Dăeşti, astfel că se anunţă un spectacol de calitate între cele mai bune echipe din judeţ.
Rezultate play-off, etapa 9:
Viitorul Dăeşti – Chimia Rm. Vâlcea 9-0
Cozia Călimăneşti – Minerul Costeşti 4-2
Stejarul Vlădeşti – Unirea Tomşani 5-1
Clasament play-off
1. Viitorul Dăeşti 31 30 0 1 128-19 90p
2. Minerul Costeşti 31 26 2 3 127-29 80p
3. Unirea Tomşani 31 13 4 14 72-96 43p
4. Cozia Călimăneşti 31 11 8 12 60-46 41p
5. Stejarul Vlădeşti 31 13 2 16 74-93 41p
6. Chimia Rm. Vâlcea 31 11 4 16 61-88 37p
Etapa viitoare, 8 iunie:
Minerul Costeşti – Viitorul Dăeşti
Chimia Rm. Vâlcea – Stejarul Vlădeşti
Unirea Tomşani – Cozia Călimăneşti
Rezultate play-out, etapa 8:
CSC Orleşti – DCM Rm. Vâlcea 2-4
AS Mihăeşti – AS Rm. Vâlcea 4-6
AFC Băbeni – Olteţul Alunu 3-0 (masa verde)
Clasament play-out
1. DCM Rm. Vâlcea 30 15 5 10 73-55 50p
2.A.S. Râmnicu Vâlcea 30 11 2 17 73-89 35p
3. A.F.C. Băbeni 30 9 6 15 83-115 33p
4. C.S.C. Orlești 30 9 2 19 54-92 29p
5. Olteţul Alunu 30 8 2 20 57-90 26p
6. A.S. Mihăești 30 6 5 19 58-108 23p
Etapa viitoare, 8 iunie
Olteţul Alunu – DCM Rm. Vâlcea
AS Rm. Vâlcea – CSC Orleşti
AFC Băbeni – AS Mihăeşti