Biblioteca Păuşesti Măglaşi, gazda evenimentului cultural-duhovnicesc prilejuit de Centenarul Antim Petrescu, Episcopul Râmnicului
Pe data de 1 septembrie, biblioteca Antim Petrescu din Păuşeşti Mălaşi va fi gazda, evenimentului cultural-duhovnicesc prilejuit de Centenarul Antim Petrescu, Episcopul Râmnicului.
Evenimentul va debuta duminică, 1 septembrie, cu Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, urmată de slujba Parastasului pentru episcopul Antim Petrescu, la 100 de ani de la trecerea sa în Împărăția lui Dumnezeu. La finalul slujbei de pomenire, va fi săvârșită slujba de sfințire la inaugurarea Bibliotecii Antim Petrescu din localitatea Păușești-Măglași: „”Duminică, 01 septembrie, al Păuşeşti Măglaşi va avea loc evenimentului cultural-duhovnicești prilejuit de Centenarul Antim Petrescu. Cu prilejul acestei sărbători vom inaugura Biblioteca Antim Petrescu din localitatea Păușești-Măglaș cu o slujba de sfințire. S-a mutat întreaga cantitate de carte, biblioteca este dotată cu mobilier pentru sala de lectură şi calculatoare. Noua bibliotecă a localităţii este amenajată în incinta căminului cultural, unde , în vara acestui an s-au finalizat lucrările de amenajare şi modernizare . La evenimentul dedicat împlinirii 100 de ani de la trecerea sa în Împărăția lui Dumnezeu, va fi prezent alături de credincioșii noștri şi de preoţii care slujesc la bisericile din localitate, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie” arată primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu
Centenarul Antim Petrescu, prilej de bucurie și de înălțare duhovnicească
„Episcopul Antim (Alexandru) Petrescu s-a născut în decembrie 1875, în satul Păușești-Măglași, județul Vâlcea. A studiat în satul natal și în școlile din Râmnicu-Vâlcea, apoi la Seminarul Teologic din Râmnic (1889-1893) și la Seminarul Central din București (1893-1897). În anul 1896 a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Dintr-un Lemn. A urmat cursurile Facultății de Teologie din București. În anul 1903 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova. La 28 februarie 1912 a fost numit arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. La 3 iulie 1918 a fost numit episcop de Râmnic, unde a slujit oficial până la 6 noiembrie 1918. S-a îngrijit în continuare de nevoile episcopiei, până la 6 septembrie 1919, când, la numai 44 de ani, a trecut la cele veșnice”