Constantin Rădulescu, despre situaţia de la CET Govora: „Cred că abordarea politică a problemei platformei industriale este ticăloasă”

După mai bine de două săptămâni de tărăgănare a negocierilor între societăţile de pe platformă şi după câteva şedinţe fără nici un rezultat, la iniţiativa administratorului judiciar al CET Govora, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu s-a deplasat vineri la Bucureşti pentru a încerca rezolvarea problemei. În urma întâlnirii care a avut loc vineri, 6 septembrie, cu premierului Viorica Dancilă, vicepremierului Mihai Fifor, precum şi cu ministrului finanţelor Eugen Orlando Teodorovici, s-a ajuns la o concluzie previzibilă, şi anume faptul că aburul industrial, energia electrică şi agentul termic necesar populaţiei şi agenţilor comerciali din judeţul Vâlcea nu se va mai putea produce mult timp în condiţiile de astăzi, şi este nevoie de o abordare complet nouă a lucrurilor.

„Vineri 6 septembrie 2019, după o serie de discuţii împreună cu Chimcomplex, noul proprietar al Oltchim şi administratorul judiciar de la CET Govora am ajuns la un acord de principiu privind înfiinţarea unei companii de proiect, care să finanţeze şi să dezvolte o nouă capacitate de producţie, respectiv de generare a aburului industrial şi energiei electrice pentru companiile de pe platforma industrială chimică şi pentru asigurarea termoficării Municipiului Râmnicu Vâlcea. Această companie ar trebui să creeze premisele unei dezvoltări ulterioare a unui parc industrial la invităm şi alţi agenţi economici, astfel încât să închidem lanţul tehnologic, să asigurăm o sinergie şi o complementaritate maximă, plecând de la resursa umană extrem de bine calificată de pe platformă şi de la potenţialul economic industrial de dezvoltare”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Acesta a dat asigurări, de asemenea, că populaţia Râmnicului nu ar trebui să îşi facă probleme referitor la furnizarea apei calde şi căldurii în această iarnă. „Îi încredinţăm încă o dată pe locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea că nu trebuie să îşi facă griji sau probleme legate de asigurarea agentului termic pentru perioada de iarnă. Noul proiect vizează construirea unei centrale de 100-200 MW, pe gaz, în cogenerare de înaltă eficienţă, cu salvarea locurilor de muncă atât de la CET Govora, cât şi de la Oltchim. Desigur, în măsura în care şi acţionarul polonez de la Uzinele Sodice Govora va dori, ne manifestăm disponibilitatea de a-i invita la acest proiect.”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.  

Constantin Rădulescu, despre situaţia de la CET Govora: „Cred că abordarea politică a problemei platformei industriale este ticăloasă”

„Cred că o abordare politică pe platforma industrială este una profund greşită şi, aş putea spune, chiar ticăloasă. Nu abordarea politică îi ajută pe cei care sunt acum într-un litigiu comercial, CET şi USG. Evident că pe mine, ca preşedinte al Consiliului Judeţean m-a interesat şi mă interesează soarta platformei industriale în fiecare zi. Tocmai de aceea am şi făcut foarte multe demersuri şi am acceptat invitaţia administratorului judiciar, deoarece CET este în procedură de insolvenţă, iar eu nu pot să intervin decât la invitaţia dânsului. Am intervenit şi intervin în limitele legii pentru a fi linişte pe platforma chimică şi pentru a se face în continuare producţie industrială, asta înseamnă stabilitate pentru locurile de muncă. Am militat întotdeauna pentru înţelegere, pentru dialog şi pentru echilibru şi de o parte, şi de cealaltă. CET-ul este, una peste alta, inima platformei chimice, şi tocmai de aceea am făcut şi fac demersuri în acest sens. Nici o instituţie a statului nu poate să intervină atunci când este vorba despre un litigiu comercial, dar CET Govora poate să fie sprijinită de Guvernul României”, a mai afirmat preşedintele Consiliului Judeţean.

Elena Budi

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *