Aurora Măgură şi-a cucerit irecuperabil consătenii

Popeştiul a oferit o premieră în materie de administraţie locală: o femeie-gospodar care se află în fruntea administraţiei locale din 2016 şi va câştiga detaşat şi cel de-al doilea mandat de primar. Aurora Măgură promite să facă pentru localitate ceea ce predecesorii ei bărbaţi nu au reuşit.
Este caracterizată de localnici ca fiind o fire foarte hotărâtă, acesta fiind şi motivul principal pentru care s-a îndârjit să devină primar: „Am luat decizia de a prelua frâiele acestei localităţi pentru de a scoate localitatea din anonimat – spune ea -, în care se scălda o comună cu oameni modeşti, simpli şi calzi.
Eu sunt un om iubit de comunitate, simt acest lucru, şi asta pentru că nu sunt indiferentă la problemele oamenilor din Popeşti, la nevoile şi greutăţile cu care se confruntă aceştia. Pe lângă apropierea pe care o am faţă de oameni, am reuşit să atragem fonduri, să mişcăm lucruri, să modernizăm două unităţi de învăţământ, respectiv Şcoala Gimnaziala Urşi-Popeşti şi Şcoala Gimnazială din satul Dăeşti.”, spune primarul Aurora Măgură.
Cel mai important proiect pentru comunitate îl reprezintă introducerea sistemului de canalizare, un proiect în valoare de 2 milioane de euro, şi care cuprinde o reţea de 25 de kilometri în satele Popeşti, Meieni, Dăeşti şi Curtea. În prezent se lucrează, proiectul fiind realizat în procent de 60%. Un alt proiect absolut necesar pentru comunitate şi pentru care primăriţa a solicitat finanţare este modernizarea dispensarului uman din localitate, proiect finalizat, pentru care Guvernul a alocat aproximativ 6 miliarde de lei vechi.
Planuri pentru următorul mandat
Pentru mandatul viitor, primarul Aurora Măgură promite că va introduce reţeaua de gaze naturale şi va identifica fonduri privind extinderea reţelei de canalizare în satul Urşi şi jumătate din satul Popeşti: „Vom atrage fonduri pentru acest proiect, pentru că vrem să facem reţeaua de canalizare pe cealaltă parte a drumului şi să construim cămine până la limita de proprietate. Vom depune acest proiect la finanţare prin Fondul de Mediu, pentru aproximativ 10 kilometri. Avem staţie de epurare pentru acest tronson de reţea de canalizare, iar, în această perioadă, vom amenaja două locuri de joacă la grădiniţele din localitate, cu bani din bugetul local”, a precizat primarul social-democrat al localităţii Popeşti, Aurora Măgură.
Claudia Şchiopu