Gheorghe Dumbravă finalizează şi al doilea mandat cu succes

Cotat ca fiind printre primarii de top ai judeţului,Gheorghe Dumbravă finalizează şi cel de-al doilea mandat cu realizări notabile, reuşind să aducă comuna în rândul localităţilor dezvoltate, iar lucrul acesta l-a făcut nu pentru succes, ci pentru că a crezut în schimbare şi normalitate:
„Sunt foarte mulţumit, am reuşit să facem lucruri foarte importante pentru comunitatea din Stoeneşti. Avem sistem de apă în toată localitatea, iar lucrările la reţeaua de canalizare se vor finaliza în această primăvară. Prin urmare, închidem acest capitol de apă şi canalizare pentru cele 13 sat ale localităţii. Pentru următoarea perioadă avem în plan înfiinţarea sistemului de gaze naturale, proiect în cadrul căruia se vor realiza 40 de kilometri de reţea. Această investiţie se va realiza cu siguranţă. Actualul Guvern intenţionează ca aceste proiecte să fie realizate cu fonduri europene. Reţeaua de gaze este extrem de necesară, fiindcă lemnele de foc sunt foarte scumpe, iar pentru comunitate este benefică o astfel de utilitate”, a precizat primarul Gheorghe Dumbravă.
Stoeneşti va avea utilităţi ca la oraş
La Stoeneşti, dezvoltarea localităţii este vizibilă şi localitatea beneficiază acum de utilităţi asemănătoare zonelor urbane. Ales în funcţia de primar pentru prima oară în anul 2012 şi reconfirmat cu 95% dintre voturile cetăţenilor în 2016, Gheorghe Dumbravă a reuşit, în doar şapte ani şi jumătate să alinieze Stoeneştiul cu localităţile dezvoltate ale judeţului Vâlcea. Zeci de proiecte în valoare de peste 10 milioane de euro au fost implementate în localitate sau sunt în curs de execuţie, şi vizează modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea nivelului de trai al comunităţii din Stoeneşti:
„Dacă acum şapte ani nu aveam un metru de apă şi canalizare, iar asfaltul pe drumurile comunale era un vis, în prezent nu se mai discută de aşa ceva. Subiectul apă şi canalizare este închis la Stoeneşti. Se mai discută doar despre cei 11,2 kilometri de drumuri comunale pe care îi mai avem de asfaltat. Am modernizat cinci cămine culturale, avem şcoli moderne şi grădiniţe construite din temelii, apă şi canalizare în toate cel 13 sate şi asfalt pe toate drumurile comunale, în procent de 90%. Toate aceste realizări se datorează, în mare parte şi angajaţilor acestei primării, care fac eforturi ca toate documentele să fie corect întocmite, şi la timpul lor. Legislaţia este extrem de stufoasă şi, din această cauză, de la întocmirea documentaţiei şi până la demararea lucrărilor unui proiect este cale lungă. Le mulţumesc angajaţilor pentru seriozitatea de care dau dovadă”, afirmă primarul localităţii Stoeneşti.
Gheorghe Dumbravă îşi doreşte un nou mandat de primar
Gheorghe Dumbravă şi-a lansat, la finele săptămânii trecute, candidatura pentru funcţia de primar al localităţii Stoeneşti, în perspectiva alegerilor locale din vara acestui an. În cadrul unui eveniment foarte discret, i-au fost alături lui Gheorghe Dumbravă conducerea PNL Vâlcea, dar şi locuitori din cele 13 sate componente ale localităţii Stoeneşti:
„Săptămâna trecută, conducerea PNL Vâlcea a decis să îmi fac lansarea pentru încă un mandat de primar. Niciodată nu a fost nevoie să fac o astfel de ceremonie. Cu toate acestea, la eveniment au fost prezenţi cetăţeni cărora le-am spus că, dacă nu eram mulţumit de ceea ce am realizat şi de ceea ce va urma să se realizeze în localitate prin proiectele pe care le avem, nu m-aş mai fi prezentat în faţa dumnealor pentru a mai cere girul pentru un nou mandat de primar. Sunt mulţumit, pentru că şi ultimul mandat a fost unul bun. Unul dintre proiectele mele de suflet, din ultima perioadă, pe care le-am finalizat este noua grădiniţă construită în localitate, din temelii. În prezent locaţia este funcţională, micuţii şi doamnele educatoare se simt foarte bine, iar eu sunt mândru”, a precizat primarul Dumbravă.
Gheorghe Dumbravă ştie că, pentru demararea proiectelor, are nevoie Consiliul Local
Prin arta dialogului, toate hotărârile de Consiliu Local se iau în unanimitate: „Toţi consilierii sunt în primul rând cetăţeni ai localităţii Stoeneşti, indiferent de partidele unde sunt membri. În Consiliul Local funcţionează mai mult deciziile administrative, şi niciodată cele politice”, a precizat primarul localităţii Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.