Drăgoeşti, locul unde experienţa în administraţie îşi spune cuvântul

Comuna Drăgoeşti  este una dintre cele mai frumoase comune din judeţ. Toate obiectivele vizitate, sunt realizate cu un simţ gospodăresc deosebit şi de asemenea, cu un simţ estetic destul de cultivat, dovadă că acea “calificare la locul de muncă” a primarului  Gheorghe Melente s-a dovedit a fi  valoroasă.

Gheorghe Melente  este candidat pentru al treilea mandat de primar din partea PNL, cu experienţă în administraţia publică locală de 12 ani şi asta pentru că, înainte  de a prelua frâiele localităţii a mai avut un mandat de viceprimar la primăria Drăgoeşti.  Trage linie, pentru că a venit momentul să dea socoteală în faţa cetăţenilor şi spune că a reuşit să bifeze în programul său electoral, cu care s-a prezentat în 2016 în faţa electoratului mai multe investiţii absolut necesare pentru localnici: 

„”Dacă am făcut suficient pentru localitate, lucrul acesta îl spune cetăţeanul, dar eu pot să privesc pe fiecare cetăţean în ochi, pentru că, fără falsă modestie,  azi Drăgoeştiul are o nouă imagine. Mandatul de viceprimar a fost esenţial pentru mine, pentru educarea mea în administraţia publică locală,  ţinând cont că eu am venit din afara sistemului. Spun că s-au întâmplat  în localitate multe lucruri bune, s-a promovat aşezarea, s-au realizat proiecte. Dacă acum câţiva ani Drăgoeştiul era  comparat cu localităţile învecinate fiindcă eram pe ultimul loc, astăzi cu mândrie pot să spun că am depăşit multe comune, dar asta numai prin muncă, prin perseverenţă. In cel mai scurt timp vor avea loc alegerile locale, însă eu campania o fac zilnic, de 12 ani şi nu aşa cum o fac contracandidații mei care vin o dată pe an cu mărțișoare  în localitate. Cu bucurie spun că am priză în faţa cetățeanului şi nu numai prin discuţiile pe care le port, prin problemele rezolvate comunităţii. Pentru că pot să vorbesc de realizări foarte multe în localitate Drăgoeşti”  a precizat primarul liberal, Gheorghe Melente    

Raport de activitate după cel de-al doilea mandat

Aşa cum este tradiţia, primarul le va oferi localnicilor o broşură care conţine realizările, proiectele şi planurile sale pentru viitor, îmbrăcate cu imagini doveditoare. Melente spune că a fost un mandat aşa cum şi l-a dorit, fiind tot timpul în plină acţiune:

„”Dacă în mandatul trecut aveam în pliantul cu care m-am prezentat peste 100 de realizări, acum sunt peste 150 de proiecte de substanţă. În localitatea Drăgoeşti, până aş ajunge eu viceprimar şi apoi primar, erau câţiva kilometri de asfalt turnaţi, dispensarul era într-o stare deplorabilă, şcoli insalubre unde  grupurile sanitare erau în curte, drumuri impracticabile, apa şi canalizarea erau un vis. Iar în satul Geamăna,  îşi treceau părinţii  copiii  cu căruţa peste gârla Geamăna fiindcă nu era pod.  Şi iar un lucru de neuitat era faptul că mă luptam cu gunoaiele”  afirmă primarul liberal, Gheorghe Melente   

Un primar bun să-și mențină mandatul

Lucrurile în Drăgoeşti s-au mişcat  şi s-au  făcut lucruri mari fiindcă în primărie există o echipă care se  bazează pe  muncă, calitate şi colaborare,  declară primarul. În localitate există sistem centralizat de apă şi canalizare în procent de 70%, iar drumurile comunale sunt asfaltate în procent de 100%. Această performanţă s-a reuşit prin absorbţia fondurilor europene, guvernamentale şi buget local care,  însumate  ajung la peste  5 milioane de euro.  Cu bani europeni, în localitate funcţionează un after school,  unde  70 de copii,  zilnic îşi petrec timpul, după programul şcolar,  sub supravegherea cadrelor didactice, iar şcoală poate concura cu cele din mediul urban. În centrul localităţii  există un dispensar modern, iar în satul Buciumeni se construieşte cel mai mare aşezământ cultural din zona de sud-est a judeţului Vâlcea.

 Prin Asociaţia Grup Local pentru Pescărie Durabilă, la Drăgoeşti se va amenaja o piaţă agroalimentară. Piaţa va fi amenajată cu spaţii atât pentru produse agroalimentare, dotate cu bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor, spaţii de vânzare: lapte, produse din lapte, peşte, carne şi produse de panificaţie, cât şi spaţii comerciale pentru mărfuri diverse, care vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor. În acest fel, localnicii şi comercianţii care îşi vând produsele în localitate nu vor mai trebui să îşi întindă marfa pe jos sau să meargă în târguri. Şi nu în ultimul rând, tinerii din localitate beneficiază de o modernă bază sportivă: 

„În momentul în care sunt rezultate, atunci este normal să fii şi mulţumit. Au fost perioade când nu ştiam încotro s-o mai apuc, când trebuia să finalizăm documentaţia, să luăm avize, să facem poteci la Bucureşti. Am reuşit să aducem fonduri în localitate, să dezvoltăm comuna atât cu bani de la Guvern, cât şi cu fonduri europene. Poate cea mai importantă investiţie este cea de modernizare a drumurilor comunale, care s-a finalizat, iar drumurile noastre sunt acum ca-n palmă, ”, a conchis Gheorghe Melente.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *