Premierul Ludovic Orban a efectuat sâmbătă o vizită în judeţul Vâlcea
Aflat în plină campanie electorală pentru candidații partidului său, Ludovic Orban a fost prezent sâmbătă, 12 septembrie în județul Vâlcea pentru a participa la susţinerea anumitor proiecte locale, printre care şi la asistarea privind semnarea Acordului prealabil de măsuri în vederea încheierii contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea”, inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea și SC Apavil SA, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Întâlnirea a avut loc la Instituţia Prefectului, unde au fost prezenţi subprefectul Carmen Popescu, deputatul Cristian Buican, senatorul Romulus Bulacu, preşedintele interimar al organizaţiei municipale, Claudia Banu, Cecilia Văduva, secretar general la Ministerul Fondurilor Europene, directorul Apavil Vâlcea şi primarul Robert Shell, preşedinte al ADI APA Vâlcea.
Proiectul major pentru Vâlcea care a generat vizita premierului Orban
Este vorba despre o investiţie estimată la valoarea de 216 de milioane de euro, depusă în vederea finanţării prin POIM 2014-2020, şi care prevede realizarea a peste 2000 de kilometri de reţea de apă şi apă uzată. Proiectul are un impact direct asupra vieţii a nu mai puţin de 106 mii de locuitori ai judeţului Vâlcea, dar care, de peste 6 ani, bate pasul pe loc. Este un program unde zeci de localităţi din judeţ şi-au depus documentaţia cu speranţa obţinerii mai rapide a unor bani europeni destinaţi alimentării cu apă şi canalizării:
„În momentul în care am preluat guvernarea, la 4 noiembrie 2019, erau semnate doar 10 contracte de finanţare din 41 de judeţe, iar marea majoritate erau blocate ca urmare a faptului că Guvernarea PSD nu doar că nu a găsit soluţii pentru problemele existente în derularea acestui POIM, ba mai mult, a şi pus beţe în roate suplimentar, prin acte normative absurde adoptate, cum ar fi Ordonanţa de Urgenţă 114, care a crescut costurile lucrărilor publice ca urmare a creşterii manoperei. De când ne-am instalat la Guvernare, am încercat să deblocăm aceste proiecte importante care, practic, aduc conectarea la reţeaua de apă şi de canalizare a unor gospodării de mediul rural, în special, care au nevoie de această conectare. Suntem în Europa, accesul la civilizaţie depinde de accesul la infrastructura importantă de apă, canalizare, gaze naturale şi alte elemente care furnizează confortul minim necesar într-o ţară europeană”, a precizat premierul Ludovic Orban.
Guvernul Orban deblochează şi accelerează proiectul de apă şi canalizare al judeţului Vâlcea
Premierul Ludovic Orban a subliniat faptul că pentru accelerarea demersurilor acestor proiecte şi susţinerea societăţilor de apă, Guvernul a adoptat mai multe acte normative, pentru că există o mare problemă privind asigurarea cofinanţării în procent de 6% pentru că nu existau resursele necesare, proiectele având valori foarte mari: „Am luat decizia să susţinem societăţile de apă. Am elaborat şi adoptat o ordonanță de guvern prin care am asigurat din credite BERD şi credite BEI sumele necesare pentru această cofinanţare pe care trebuia să o plătească societăţile de apă care implementează proiectele de extindere a rețelelor de apă şi canalizare. Al doilea lucru este faptul că, după negocieri extrem de dificile la nivelul Comisiei Europene, am reuşit să obţinem ceea ce nici nu ar fi visat vreodată vreun Guvern PSD, şi anume acceptarea ca şi cheltuieli eligibile toate cheltuielile suplimentare apărute în urma Ordonanței de Guvern 114, şi aici este vorba despre o creştere a valorii lucrărilor pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare de până la 22%”, a afirmat premierul Ludovic Orban.
Premierul a precizat că Ministerul Fondurilor Europene a convins Comisia Europeană ca, până la plafonul de 22% să se poată majora valoarea investiţiei, iar aceste costuri suplimentare să fie eligibile din fonduri europene. A subliniat faptul că s-au făcut aceşti paşi fiindcă este nevoie de reţele de apă şi canalizare în toate satele româneşti. În acest sens s-a acordat tot sprijinul de care este nevoie, premierul subliniind faptul că, o dată ajuns proiectul în faza de implementare s-au simplificat inclusiv procedurile de licitaţie, stabilind termene maximale pentru fiecare procedură din cursul procedurii de achiziţie publică.
CASETĂ1:
Virgil Pîrvulescu: „Angajaţii şi locuitorii oraşului Râmnicului Vâlcea vor beneficia de locuri de muncă bine plătite”
Vizita premierului a continuat pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea, unde a fost prezentat proiectul „Parc Industrial”. În deschiderea conferinţei, Virgil Pîrvulescu, candidat la funcţia de primar al Râmnicului din partea PNL a subliniat declinul economic, regresul pieţei muncii, falimentul Platformei Chimice şi faptul că Vâlcea se bate la ultimul loc pentru salariul minim din cauza managementului administrativ defectuos al oraşului, care a sufocat din faşă orice tentativă de reformă și a făcut imposibilă o deschidere largă a porţilor pentru atragerea investitorilor:
„Am ales ca loc pentru această conferinţă Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea fiindcă Oltchimul a reprezentat pentru oraşul Râmnicul Vâlcea plămânul economic al oraşului. Aşezarea oraşului Râmnicu Vâlcea s-a dezvoltat având la bază această entitate economică care, din păcate, astăzi se află în faliment. Partidul Naţional Liberal este partidul care construiește, nu este partidul care demolează. Astăzi suntem aici, în zona de faliment, în zona unde noi ne propunem să construim „Parcul Industrial”, fără de care oraşul nu poate să aibă o dezvoltare trainică în viitor. Nu putem vorbi despre viitor dacă nu punem în practică acest proiect. Astăzi, avându-l pe domnul prim ministru Ludovic Orban între noi avem dovada că, în viitor, tot ce vedeţi aici astăzi părăsit, ruginit şi în faliment, într-un viitor foarte apropiat, zic eu peste doi ani, o să vedem angajaţii şi locuitorii oraşului Râmnicului Vâlcea care vor beneficia de locuri de muncă bine plătite, într-un oraş bine administrat, cu o conducere liberală”, a punctat Virgil Pîrvulescu, candidat la funcţia de primar al Râmnicului din partea PNL.
Premierul a dat un semnal: liberalii vâlceni au toată susţinerea pentru proiectele de importanţă majoră
„Ne aflăm în faţa unei capacităţi industriale care a fost pusă pe butuci de o administraţie incompetentă şi coruptă, şi care a făcut ca cea mai mare parte a unui combinat care producea lucruri extrem de utile pentru economie să îşi închidă porţile, să-l transforme într-un muzeu industrial. Am discutat cu domnul Pîrvulescu şi cu domnul Cristian Buican, și este clar că procedura trebuie finalizată, principalii creditori, peste 70% dintre cei care sunt creditorii în procesul de lichidare sunt reprezentanţii unor instituţii ale statului, care trebuie puse la masă şi care trebuie să ia decizii care să fie favorabile, în primul rând pentru Râmnicul Vâlcea, pentru Vâlcea, dar şi pentru economia românească. Proiectul realizării unui parc industrial este un proiect extrem de important. De regulă, pentru a atrage investiţii în localităţi, această facilitate de realizare a unor parcuri industriale, tehnologice sau parcuri IT este o măsură care a fost salutată, generând succes. Voi sprijini acest proiect, pentru că aici, în judeţul Vâlcea, problema cea mai mare a momentului este cea a locurilor de muncă, problema economică, faptul că vechile capacităţi de producţie s-au închis şi nu a apărut nici o dezvoltare economică. Ideea unui parc industrial poate să reprezinte o modalitate de a atrage investitori serioşi, care să dinamizeze economia”, spune premierul Ludovic Orban.
Premierul i-a informat pe cei prezenți și referitor la stadiul unui alt proiect important pentru Vâlcea, drumul expres care va face legătura între Râmnicu Vâlcea şi autostrada de pe Coridorul 4 Pan European, legătura făcându-se la Tigveni. Proiectul este în curs de licitaţie pentru realizarea contractului care vizează studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru realizarea acestui drum expres. Premierul a punctat decizia Comisiei Europene, care a aprobat o finanţare de peste un miliard de euro pentru a realiza tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti.
Cristian Buican: „Noi dorim să construim pentru Vâlcea şi pentru vâlceni”
În discursul sau, deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea şi candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea a afirmat că judeţul şi municipiul au nevoie de o altă abordare administrativă, de o nouă strategie privind dezvoltarea economică, şi asta pentru că, în ultimii 30 de ani, judeţul a cunoscut doar decădere. Investiţii pe durată medie şi lungă făcute cu cap, însănătoşirea mediului economic şi reglarea administrației publice, astfel încât să se dea o gură de oxigen mediului de afaceri sunt elementele-cheie pentru a putea mergem mai departe:
„Prezenţa premierului ne arată că avem susţinere pentru proiectele pe care le-am propus în municipiu şi în judeţ. Îi mulţumesc domnului premier pentru că a reuşit, la rugămintea noastră, să reînfiinţeze Spitalul Orăşenesc Bălceşti. Un vis de peste 10 ani al cetăţenilor din sudul judeţului a prins contur săptămâna trecută, atunci când Guvernul a aprobat reînființarea acestui spital. Judeţul Vâlcea timp de 30 de ani a avut mult de suferit din cauza unei administraţii corupte care, în loc să construiască, a distrus. Ceea ce vedem în jurul nostru este semnificativ pentru administraţia judeţului din ultimii 30 de ani. Virgil Pîrvulescu şi cu mine propunem un alt tip de administrație. Noi dorim să construim pentru Vâlcea şi pentru vâlceni”, a punctat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea.
Vizita de lucru a premierului a continuat la fabrica de textile Minet, aflată în topul producătorilor de textile pentru piaţa locala şi europeană. Ziua s-a încheiat cu vizite în localitățile Băbeni, Lungești și Drăgășani.
Material comandat de Partidul Naţional Liberal, cod AEP 21200012, executat de SC INFOTOUR SRL