Asfaltarea drumurilor comunale reprezintă un obiectiv prioritar pentru administraţia locală a comunei Sălătrucel

În localitatea Sălătrucel, prioritatea administraţiei locale pentru acest mandat este modernizarea drumurilor comunale, şi asta pentru că în comună mai sunt încă drumuri greu accesibile, iar, atunci când plouă, apele mătură totul în cale, fiind absolut imposibil de circulat: „Având o infrastructură rutieră bine pusă la punct, o localitate se dezvoltă altfel. În comuna noastră sunt multe zone unde accesul este extrem de greu. Avem nevoie urgentă de fonduri pentru modernizarea drumurilor. În această scurtă perioadă m-am întâlnit cu o situaţie în care mi-a fost, sincer, ruşine: o persoană din localitate a sunat la salvare şi ambulanţa nu a putut să ajungă la pacientă, aşa că femeia a fost dusă la salvare de doi bărbaţi, pe braţe. Nu este posibil aşa ceva, din această cauză, pentru mine, asfaltarea drumurilor este primordială. Sunt aproximativ 20 de familii aflate în riscul de a rămâne complet izolate în condiţii nefavorabile. Aceste drumuri în primăvara acestui an sunt prioritare, cele aflate în satul Şerbăneşti şi satul Seaca. Însumate, aceste drumuri au aproximativ o lungime de 6 kilometri. În primă fază avem în plan pietruirea, pentru care nu sunt de acord, dar, în funcţie de programele de finanţare pe care le aşteptăm, vom identifica fondurile necesare pentru asfaltarea acestora. Acest proiect este primordial pentru mine. Nu pot să accept să mai avem drumuri de pământ în secolul XXI”, ne-a precizat primarul localităţii Sălătrucel, Dorel Ancuţa.

Proiecte în aşteptarea programelor de finanţare

Pentru toate aceste drumuri, însumând aproximativ 6 kilometri, administraţia locală a întocmit documentaţiile necesare privind asfaltarea drumurilor comunale pe care o va depune în vederea finanţării pe unul dintre programele de finanţare aşteptate cu sufletul la gură de toţi primarii din judeţ. O altă prioritatea a lui Dorel Ancuța este rețeaua de gaze naturale din Sălătrucel, obiectiv care se va realiza printr-un parteneriat cu localitatea vecină, Berislăvești. Primarul ne-a informat că aşteptă cu nerăbdare noile programe de finanţare în care sunt cuprinse modernizarea şi reabilitarea instituţiilor de învăţământ, pentru că şcoala din localitate are nevoie de reabilitare.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *