Majorare impozit pe clădiri de până la 500% în Râmnicu Vâlcea. Care sunt clădirile vizate –

În ședința de Consiliu Local a municipiului Râmnicu Vâlcea din data de joi, 25 noiembrie, se va decide majorarea impozitului pe clădiri începând cu anul fiscal 2022 cu până la 500% în unele cazuri.

Semnatarul acestor proiecte este primarul municipiului, Mircia Gutău. Votul cel mai probabil va fi favorabil, primarul având majoritatea formată din PSD/PER și USR.

Motivul pentru aceste majorări se referă la condiția clădirilor, anume că sunt neîngrijite:

Conform prevederilor art. 489 alin.(5)-(8) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal şi ale punctului nr.168 Titlul IX din HG nr.1/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2016 privind Codul fiscal, consiliul local poate lua măsuri pentru majorarea impozitului pe clădiri cu până la 500 % pentru clădirile neîngrijite, situate in intravilan, identificate conform condiţiilor de impunere a supraimpozitării stabilite prin Regulament aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 94 din 28 martie 2019. Prin clădire neîngrijită se înțelege, potrivit punctului nr.168 lit.a) Titlul IX din HG nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal clădirea aflată în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade nereparate/ necurăţate/ netencuite/ nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură. Având în vedere faptul că, prin HCL nr. 94 din 28 martie 2019 a fost aprobat regulamentul de stabilire a condiţiilor de impunere a supraimpozitării pe clădirile şi terenurile neîngrijite din intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza acestui regulament au fost efectuate verificări şi constatări pe teren, identificându-se clădiri neîngrijite cu stare tehnică nesatisfăcătoare. ” a declarat primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în documentul de aprobare.

Toate proiectele de hotărâre de majorare a impozitului pe clădiri pentru ședința din data de 25.11.2021.

De ce sunt doar 12 clădiri alese pentru mărirea impozitului, deși mai există numeroase cazuri de acest fel în municipiu?

Multe alte clădiri sunt în o stare deplorabilă în municipiul Râmnicu Vâlcea, însă nu se află în acest moment pe lista celor vizate pentru majorare. Consilierul PNL Constantin Popa spune că ar fi un caz de discriminare, decizia corectă fiind includerea tuturor clădirilor neîngrijite din municipiu pentru majorare.

Acest clădiri sunt impozitate în plus pentru modul în care ele sunt îngrijite, dar trebuie văzut dacă este lista tuturor clădirilor din oraș sau sunt doar câteva targhetate de către administrația publică. Noi, Partidul Național Liberal, vom dezbate miercuri pentru că avem ședință de dezbatere a proiectelor. Cu siguranță dacă sunt toate clădirile care au probleme din municipiu, la modul în care sunt îngrijite de proprietari, nu vom avea nicio problemă de a aproba această majorare. Totuși, dacă este incompletă și prezintă suspiciuni, fiind folosită pentru a plăti niște polițe cum s-a mai întâmplat în trecut atunci vom vedea ce vom decide în grupul de consilieri. Ar trebui ca aceste decizii să fie luate echidistant, ca toți cetățenii să fie tratați în mod egal. Nu contează dacă ai afinități sau nu față de primar, trebuie să conteze doar dacă ai îngrijit sau nu clădirea și nu ar trebui să avem din punctul ăsta de vedere discriminări.  ” ne-a declarat consilierul local PNL, Constantin Popa.

Se pare că nu este prima oară când primarul municipiului procedează în acest fel, alegând doar câteva clădiri pentru majorare impozitului pe clădire. Motivul pentru această decizie ar fi legată de faptul că nu se înțelege atât de bine cu anumiți locuitori ai orașului.

Am mai avut anul trecut o propunere de mărire de acest gen la începutul anului trecut. Tot în acest fel, erau impozitate mai puțin de 10 clădiri. Toate clădirile de anul trecut care erau propuse pentru mărirea impozitului erau deținute de către oameni cu care se știa că domnul primar nu avea relații foarte bune. Și atunci noi am semnalat acest lucru pentru că știam că există clădiri în municipiul Râmnicu Vâlcea care nu sunt îngrijite, dar care nu erau pe listă.  ” ne-a declarat consilierul local PNL, Constantin Popa.

Decizia finală se va lua în ședința de Consiliu Local din data de 25.11.2021. Cel mai probabil toate clădirile vor plăti în plus de la începutul anului 2022 deoarece primarul are în momentul actual majoritatea de voturi.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *