Victorie mare pentru Horezu

Flacăra Horezu s-a impus detașat sâmbătă, în Treapt, scor 4-1 în disputa cu Sporting Roșiori și a urcat pe locul 8.

Lucian Giurcă a legat al doilea succes consecutiv pe banca Flacărei, 4-1 cu Sporting Roșiori și a urcat după mult timp pe locul 8, care în mare măsură aduce salvarea. Doar echipa cu cel mai slab punctaj dintre cele clasate pe locul 8 în cele 10 serii va retrograda.

Echipa din Treapt a făcut sâmbătă cea mai bună repriză din acest campionat, conducând la pauză cu un neverosimil 4-0.

Alexandru Trașcă (FOTO) a deschis scorul din primul minut, după o acțiune personală, a depășit în viteză câțiva adversari și a marcat la colțul lung. În minutul 16, Ciortan a înscris cu capul, după un corner și s-a făcut 2-0.  În minutul 22, după o acțiune excelentă a lui Sandu, Ivan a fost găsit singur în 10 metri și a înscris. Trașcă a marcat în minutul 45 un gol superb, după ce în prim instanță portarul i-a blocat șutul în lateral, acesta a preluat mingea, s-a întors în dribling printre apărătorii adverși în careu și a marcat!

Oaspeții au marcat golul de onoare în minutul 90, prin M.Matei, care a preluat ca la antrenament de lângă juniorul Diaconescu și a înscris. Flacăra s-a impus cu 4-1 și a urcat pe locul 8, având șansa că Universitatea Craiova II a pierdut acasă cu Filiași.

Antrenorul Lucian Giurcă a revigorat echipa din Treapt, care are acum șanse mari de a se salva. ”În prima parte am marcat goluri frumoase, în partea secundă am închis jocul, ne-am menajat. Sunt jucători de calitate, cred că le-a lipsit încrederea, este o echipă tânără. Ne putem salva, doar de noi depinde să demonstrăm că merităm să rămânem la Liga a III-a. Mulțumesc conducerii, care ne-a asigurat un cantonament înainte de meci, a contat să stăm împreună” a spus antrenorul Lucian Giurcă.

Dacă câștigă și miercuri, acasă, cu Filiași, Flacăra face un pas mare spre salvare, obiectiv care, cu două săptămâni în urmă, părea compromis.

Flacăra: Sporea – I. Marian, Ciortan, M. Diaconescu, Fl.Sandu – Dobre, Ivan (Nistor 84) – Reis (Vladu 72), Trașcă, Bîrzan (Georgescu 90) – Butoiu (Dobrin 84).

Rezultate play-out, etapa 3:

Petrolul Potcoava – Minerul Costești 3-4

Universitatea Craiova II – ACSO Filiași 1-2

Flacăra Horezu – Sporting Roșiori 4-1

Clasament play-out:

1. ACSO Filiaşi                5       2     3        0        10-7              34

2. Sporting Roşiori         5       2     1        2        11-13            32

3.  Petrolul Potcoava      5       2     2        1        9-8                29

4. Flacăra Horezu           5       2     1        2        5-4               23

5. Universitatea Craiova II    5       2     0        3        10-11         22

6. Minerul Costeşti               5       1     1        3        9-11           10

Etapa viitoare, 4 mai:

Minerul Costești – Sporting Roșiori

Flacăra Horezu – ACSO Filiași

Universitatea Craiova II – Petrolul Potcoava

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *