Vâlcea și-a asigurat medalia de bronz

SCM Rm. Vâlcea și-a asigurat medalia de bronz în campionat, după succesul de sâmbătă, de la Baia Mare, 33-30 cu Minaur.

Echipa pregătită de Bent Dahl a reușit săptămâna aceasta două victorii superbe cu Minaur Baia Mare, care i-au adus calificarea în Final Four-ul cupei, dar i-au asigurat și medalia de bronz în campionat.

Marți, la Rm. Vâlcea, în sferturile de finală ale cupei, SCM a învins detașat pe Minaur cu 32-25. Calificată în Final 4, Vâlcea va întâlni în semifinale pe Rapid București, liderul campionatului.

Sâmbătă, la Baia Mare, într-un joc contând pentru etapa 23 de campionat, SCM a câștigat cu 33-30, pe terenul echipei calificate în Final Four-ul EHF European League. Prima repriză a fost foarte echilibrată, în care ambele echipe au mers cap la cap, iar la pauză Vâlcea conducea cu 14-13.  În partea secundă, SCM a greșit mai puțin și în minutul 44 s-a desprins la 25-21. Asma Elghaoui a fost în zi excelentă, reușind opt goluri, toate marcate în repriza secundă. Deși maramureșencele s-au apropiat la două goluri în minutul 51, Vâlcea a controlat clar finalul și s-a impus cu 33-30. Clasată pe locul 6 și eliminată din cupă, Minaur și-a anulat șansele de a mai prinde Europa în sezonul viitor.

Daria Bucur așteaptă să se bucure pentru medalia de bronz, care se prefigurează. ”Este o victorie foarte importantă pentru noi, mai avem de câștigat un meci și ne vom bucura pentru locul 3. A fost o săptămână intensă și știam că meciul de la Minaur va fi mai greu față de cel de la noi și ne bucurăm că am reușit să rezistăm și să ne impunem” a spus interul dreapta.

SCM are șapte puncte avans față de ocupanta locului 4, Măgura Cisnădie, cu trei etape înaintea finalului campionatului.  Pentru Vâlcea urmează pe 14 mai un joc facil, pe teren propriu, cu Știința București, în care, cu o victorie, își asigură matematic locul 3.  Vâlcea le are indisponibile în acest final de sezon pe Florica și Gonzalez, în timp ce Lupei nu a făcut deplasarea la Baia Mare, având o ruptură fibrilară.

Vâlcea: Hosu, Roch, Rus – Elghaoui 8, Glibko 6, Bucur 4, Liscevic 4, Nikolic 3, Klikovac 2, Gorshenina 2, Stamin 2, Levchenko 1, Dache 1, Dăscălete. Antrenor: Bent Dahl.

Bent Dahl: ”Suntem gata și pentru meciul cu Rapid”

Antrenorul echipei SCM, norvegianul Bent Dahl este bucuros că echipa sa este aproape de medalia de bronz și așteaptă duelul din ultima etapă, cu Rapid, care poate decide titlul. “A fost un meci greu, foarte important pentru noi este că am reușit un nou joc bun după cel de acasă cu Minaur, cum extrem de importante sunt cele trei puncte pe care le-am adăugat în clasament. Teoretic avem locul 3 asigurat, dar noi vom continua să luptăm în fiecare meci. Sunt foarte fericit pentru această victorie și mândru pentru echipa mea. Suntem gata și pentru meciul cu Rapid din ultima etapă. Noi am pierdut la Rapid în niște circumstanțe care nu ne-au plăcut, dar vom fi pregătiți pentru acel meci care poate desemna viitoarea campioană” a anunțat antrenorul Bent Dahl.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *